De ce sunt importante acțiunile de conștientizare și reducere a riscului seismic în zona Bălcescu – Magheru?
Pentru că aceasta este cea mai importantă arteră comercială a Bucureștiului și are în acest moment numeroase spații comerciale părăsite. Este un bulevard a cărui imagine reprezentativă se degradează în timp ce închiderea acelor spații nu rezolvă riscul pe care construcțiile „îmbulinate” continuă să îl aibă pentru toți cei care locuiesc, folosesc sau doar trec pe trotuar pe lângă clădiri. Vocea dumneavoastră ca reprezentant cu activitate în zonă, este relevantă pentru a aduce schimbare în cunoștință de cauză.
Dezbaterea Seismic Alert este organizată de către CRIDL și MKBT ca parte a proiectului mai amplu cu același nume, centrat pe nevoia acțiunilor de conștientizare și reducere a riscului seismic din București. Scopul specific acestei dezbateri este să facă auzite vocile celor ce dețin spații sau locuiesc pe acest bulevard: administratorilor de blocuri / administratorilor de firme / conducătorilor de instituții culturale / locuitorilor. Credem că împreună putem contribui la realizarea unor propuneri de noi politici publice pentru îmbunătățirea cadrului legal de reducere a riscului seismic și la (re)dezvoltarea economică și socială a celei mai importante artere centrale a Bucureștiului!
Cui îi este adresată dezbaterea?
Locuitori / proprietari / chiriași / comercianți / utilizatori de birouri din zonă / instituții culturale
Pentru a obține cele mai bune rezultate, această dezbatere și-a propus să audă și să facă auzite vocile celor ce locuiesc, dețin proprietăți sau au (au avut) afaceri în zona Balcescu-Magheru. Dacă esti proprietar sau chiriaș al unei locuințe sau spațiu comercial de pe Bulevardele Bălcescu și Magheru, dacă esti administrator de bloc, administrator de firmă sau conducător de instituție culturală din zonă, dacă ai sau ai avut o afacere care s-a închis datorită măsurilor de reducere a riscurilor și protecției a populație, atunci evenimentul îți este destinat! Prin participarea la aceast eveniment poti face auzită vocea ta și poți contribui la îmbunătățirea cadrului legal de reducere a riscului seismic și (re)dezvoltarea economică și socială a celei mai importante artere centrale a Bucureștiului!
Dacă vă găsiți într-una din aceste categorii ne-am bucura să vă avem alături de noi. Vă rugăm să confirmați participarea pe e-mail la alert@cridl.org, până în ziua dezbaterii, joi 13 iulie, ora 12:00 la prânz.
ALERT este un proiect dedicat conștientizării riscului seismic în București. Proiectul ALERT este o platformă creată prin participare publică pentru constientizarea și colectarea de date de la cetățeni cu privire la clădirile aflate sub risc seismic, din București, cu accent pe numărul și nevoile persoanelor care locuiesc în acestea. Dincolo de mediul construit ne îndreaptăm atenția și asupra nevoilor oamenilor care îl locuiesc sau îl utilizează, proprietari sau chiriași. Vedeți rezultatele primei etape a proiectului pe platforma publica online www.seismic-alert.roși pe blogul http://blog.seismic-alert.ro/. Demarat în 2016 și inițiat de către CRIDL și MKBT, proiectul ALERT are și o comunitate de Facebook, unde puteți afla mai multe despre inițiatori și despre partenerii care se alătură proiectului.
*Acest demers este parte a proiectului “ALERT – Proiect de conștientizare a riscului seismic în București. Etapa de consolidare.”, realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program dezvoltat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile în parteneriat cu Romanian-American Foundation, sprijinit de Enel România și Raiffeisen Bank. Proiectul este realizat de Asociația Centrul Român pentru Inovație în Dezvoltare Locală – CRIDL având ca parteneri de conținut MKBT: Make Better și Observatorul Român de Sănătate. Alert este o inițiativă civică, 100% apolitică și non-profit.