Managementul Riscului Seismic în București

Irina-Paraschivoiu_Bucuresti_risc-seismic_seismicalert_web

Cum facem orașele mai sigure. Ce se spune despre „reziliența” urbană

Îmbunătățirea infrastructurii și direcționarea dezvoltării imobiliare către zone cu potențial de risc mai mic sunt metodele tradiționale de a face orașele mai sigure (1). Doar că, pe măsură ce orașele cresc, sistemele de guvernanță și proprietate devin mai complexe, resursele implicate mai mari, iar soluțiile bazate doar pe instrumente tehnice nu pot funcționa fără erori. Politicile devin la fel de importante ca soluțiile tehnice, iar adaptarea instrumentelor (de finanțare, de comunicare) fundamentală.

În ansamblu, comunitatea internațională a specialiștilor în dezvoltare urbană a adoptat, tot mai mult, discursul „rezilienței urbane” care pornește de la premisa că orașele sunt sisteme complexe și că o pregătire adecvată la dezastre naturale presupune, nu doar reziliența infrastructurii, ci și pe cea socio-instituțională (2).

Majoritatea exemplelor de bună practică pe care le-am analizat au arătat că orașele, care au supraviețuit cu bine unor șocuri, au avut politici coerente cu privire la riscuri în care două elemente esențiale pentru reziliența urbană au fost integrate: descentralizarea și un accent mai mare pe pregătirea și implicarea comunităților locale. Descentralizarea este eficientă, în sensul în care guvernanța bazată pe rețele și parteneriate și auto-organizarea cresc capacitatea de a face față evenimentelor neprevăzute (3).

Cât despre implicarea comunității, orice plan de reducere a pierderilor de vieți omenești trebuie să ia în considerare modul în care sunt construite și funcționează comunitățile în zonele expuse, motivațiile și percepția lor.

În plus, managementul dezastrelor este eficient atunci când integrează măsurile de dezvoltare urbană cu activități de prevenire și educare a populației, managementul situațiilor de urgență și al reconstrucției (4).

Cu alte cuvinte, autoritățile publice centrale pot oferi cadrul legislativ adecvat, precum și finanțare, atâta timp cât există planuri, asumare și responsabilități la nivel local.

 

București. Managementul riscului seismic?

Bucureștiul nu are o politică sau strategie privitoare la riscul seismic, managementul acestuia făcându-se în mod fragmentat.

Vulnerabilitatea fondului construit este menționată în diferite documente strategice și de planificare – Planul Urbanistic General, de exemplu – însă nu există o politică asumată, care să includă direcții de acțiune, instrumente, un plan pe termen mediu și lung.

Finanțarea consolidării blocurilor de locuințe se realizează din fonduri de la bugetul de stat, administrate la nivel local prin Serviciul de Consolidări, însă rolul asumat de acesta este mai degrabă unul birocratic, de implementare. În interviurile pe care le-am realizat, principala modalitate propusă de îmbunătățire a situației existente era de o mai mare centralizare a acțiunilor, preferabil de către o instituție aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării.

Nici comunitățile, nici autoritatea publică locală nu doreau să își asume o abordare strategică sau proactivă.

S-a scris, în presă și nu numai, despre reticența proprietarilor la consolidarea prin programul finanțat de la bugetul de stat. În fapt, există cel puțin trei motive pentru care proprietarii apartamentelor din blocurile expuse nu doresc să acceseze finanțarea pentru consolidarea clădirilor:

  • planificarea neparticipativă,
  • metodologia de implementare a OG 20/1994 (5) și
  • riscul financiar.

Dacă lăsăm de o parte specula imobiliară, neîncrederea în autoritățile publice locale este principala cauza a reticenței proprietarilor aflați în blocuri vulnerabile. Este o narațiune a neîncrederii, care se bazează și pe istoria proprietăților confiscate și apoi retrocedate sau achiziționate după 1989, dar care este alimentată și de cel de-al doilea argument, cel al implementării OG 20/1994. Acesta presupune ca achiziția lucrărilor de consolidare să se facă de către PMB, conform legislației privind achizițiile publice.

Într-o primă variantă a normelor, proprietarii nu aveau un cuvânt de spus în alegerea prestatorului, deși în multe cazuri ei plătesc lucrările prin rate care se pot întinde pe 25 de ani. o modificare ulterioară le-a permis proprietarilor să poată fi reprezentați în comisii pentru contractarea lucrărilor, însă și atunci problemele au persistat. Ele includ majorări ale costurilor prin acte adiționale, calitatea lucrărilor, siguranța bunurilor din apartamentele supuse reabilitării.

În final, deși OG 20/1994 este o lege generoasă, în ceea ce privește fondurile alocate, ea nu minimizează riscul financiar pentru proprietari.

Lucrările de consolidare nu pot include și renovarea apartamentelor. Proprietarii care au accesat programul de finanțare au constatat că la finalul lucrărilor a fost necesar să facă investiții suplimentare, în renovarea interioarelor care au avut de suferit.

Garanția plății ratelor către PMB se face cu propriul apartament, ceea ce descurajează proprietarii de la un angajament financiar pe termen lung.

 

Ce fel de soluții pentru București

Înființarea unei instituții separate care să administreze consolidarea clădirilor și forțarea proprietarilor de a părăsi apartamentele pentru a fi renovate sunt cele două soluții vehiculate deseori de către presă și autoritățile locale. Numai că ele nu răspund în mod real cauzelor pentru care vulnerabilitatea Bucureștiului a devenit o problemă perpetuată la nesfârșit.

Cele numai 36 de clădiri consolidate în 20 de ani (date disponibile la momentul scrierii articolului) și estimările de 6.500 de victime într-o situație convențională medie (6) ar trebui să ne dea mai mult de gândit.

Este important, în primul rând, ca Bucureștiul să aibă o strategie și un plan de acțiune clar definite pentru managementul riscului seismic, care să includă măsuri de consolidare, dar și acțiuni de prevenire și pregătire a populației, abordate integrat. În plus, o mai mare descentralizare a resurselor ar implica o mai mare responsabilitate și asumare la nivel local.

În al doilea rând, măsurile de coerciție a proprietarilor sunt importante, însă cu precădere în cazul speculei imobiliare, prin amenzi și / sau interzicerea închirierii apartamentelor din blocuri vulnerabile. În celelalte cazuri, este important de notat că o abordare participativă, care să dea proprietarilor mai multe drepturi în achiziția lucrărilor, ar crea mai multă încredere în programul finanțat de la bugetul de stat. Aceasta nu este, însă, singura soluție, și, mai important de atât, probabil nici cea mai eficientă din punct de vedere al costurilor.

Autoritatea publică locală ar putea mai degrabă aborda un rol de mediator, între proprietari și dezvoltatori imobiliari, care ar asigura reconstrucția clădirilor la o densitate sustenabilă financiar și care ar garanta locuințe sigure pentru cei care sunt acum expuși.

Articol realizat de: Irina Paraschivoiu și publicat în volumul „București. Orașul Vulnerabil”, ca parte a proiectului Seismic Alert. Cartea a fost realizată cu sprijinul MKBT: Make Better și a OAR (Ordinul Arhitecților din România).

Notele și bibliografia articolului sunt disponibile aici.

Proiectul Seismic Alert, dedicat conștientizării riscului seismic în București, continuă în 2017 cu sprijinul:

Imprimir

Save

Save

Save

Save

Bucureștiul și gradul ridicat de risc seismic

Bucureștiul este Capitala europeană cu cel mai mare risc seismic. (Lungu, Arion, Aldea, Văcăreanu; 2007, p. 291) Riscul seismic este determinat de predispoziția la hazard seismic (condiția naturală a teritoriului pe care este situat orașul), de vulnerabilitatea mediului construit la cutremure majore, dar și de vulnerabilitatea socio-economică a populației afectate.

În București fragilitatea fondului construit (Lungu, Arion, Aldea, Văcăreanu; 2007, p. 291) amplifică într-un mod alarmant efectul generat de predispoziția la hazardul seismic a teritoriului.

Predispoziția la hazard seismic

În ultimele două sute de ani în Romania s-a înregistrat o intensificare a numărului de evenimente seismice generate de sursa din Vrancea. În ultimul secol în mod deosebit s-a observat creșterea seminificativă a numărului cutremurelor de intensitate mare (≥ 9.0, ≥ 7.0 MSK). Cutremurul din 1977 a fost declanșat de sursa subcrustală din regiunea Vrancea și în urma sa s-au înregistrat cele mai mari pierderi. (Cf. Lungu, 2015, p. 22) Turbulențele produse de aceasta sursă au generat mișcări tectonice ale crustei terestre, efectele cutremurului din 1977 resimțindu-se cel mai profund în București. (Cf. Georgescu, Stamatiade, Petrescu, 2007, page 5)

Pentru a putea întelege ce determină hazardul seismic în București trebuie înainte de toate precizat că solul pe care este așezat orașul este moale. În nordul Capitalei se întalnește un sol preponderent nisipos, în timp ce în sudul, estul și centrul orașului predomină profilele de sol argilos. (Cf. Lungu, Arion, Aldea, Văcăreanu; 2007, p. 296) Solul nisipos din nord determină un timp mai redus (Tc ≤ 0.8s) de vibrație a crustei terestre în decursul cutremurelor, pe când zonele așezate pe sol argilos generează o lungă perioadă de a vibrației solului (Tc ≥ 1s) la cutremur. În acest context, având în vedere compoziția predominant argiloasă a solului de sub București, se poate deduce că specificitatea manifestării evenimentelor seismice în București constă într-o periodă de vibrație seismică preponderent lungă a solului. (Cf. Lungu, Arion, Aldea, Văcăreanu; 2007, p. 298)

Vulnerabilitatea mediului construit

Având în vedere predispoziția la hazard seismic a Capitalei, răspunsul factorului uman la această condiție ar trebui să înglobeze adaptarea și ajustarea mediului construit la contextul natural dat pentru reducerea cât mai consistentă a riscului seismic.

Până în anul 1940 în România nu a existat protecție seismică (Cf. Lungu, 2015, p. 29) în sensul că nu s-au integrat tehnici inginerești de construcție pentru rezistența la seisme în normele de construcție a fondului construit. Până atunci clădirile se ridicau în România ignorând practic condiția predispoziția la hazard seismic a teritoriului țării.

Dan Lungu observă de pildă că în Planul director de Sistematizare a Bucureștiului din 1935, construcțiile înalte erau permise și chiar recomandate în centrul orașului. Clădirile care au suferit degradări notabile în urma cutremurului din 1940 se aflau tot în centrul Bucureștiului. Zeci de ani mai târziu s-a ajuns la prăbușirea unui număr mare de clădiri înalte în urma cutremurului major din 1977 care fuseseră de altfel recomandate spre construire încă din anul 1935. (Cf. Lungu, 2015, p. 32) Din păcate lipsa de viziune în ceea ce privește măsurile urbanistice după care se ghida dezvoltarea urbană la acea vreme, dar și cunoștințele reduse seismologice au generat o dezvoltare urbană perfect incompatibilă cu predispoziția la hazard seismic a orașului. Pericolul însă nu a încetat după cutremurul din 1977.

În momentul de față, cea mai periculoasă categorie de clădiri vulnerabile seismic sunt clădirile înalte construite înainte de 1940 când nu existau norme de protecție seismică pentru contruirea imobilelor de orice fel. (Cf. Lungu, Arion, Aldea, Văcăreanu; 2007, p. 291) Aceeași categorie de clădiri a suferit degradările cele mai profunde după cutremurele importante din 1940 și 1977. (Cf. Boștenaru Dan, Armas, Goretti; 2014, p. 32)  Cele care nu s-au prăbușit continuă să pună în pericol viața a mii de oameni.

Deși în București au fost identificate în urma expertizării un număr de
5363 de apartemente din clădiri încadrate în clasa I de risc seismic
reprezentând pericol public și alte 1276 de apartamente din cladiri ce au
fost încadrate în clasa I de risc seismic, în zeci de ani de la ultimul cutremur s-a reușit consolidarea a numai 30 de clădiri. Dintre acestea numai 10 sunt clădiri înalte construite înainte de 1940 din beton armat. (Cf. Lungu, 2015, p. 33-34)

Printre motivele probabile ce au determinat vulnerabilitatea mediului construit în București  se numără: lipsa de viziune a autorităților, existența unor proceduri anevoioase în procedeul de consolidare, lipsa de protecție a clădirilor construite înainte de 1940 la cutremure etc.

Vulnerabilitatea socio-economică

Pe lângă vulnerabilitatea ridicată a mediului construit în București, trebuie luată cu seriozitate în calcul și vulnerabilitatea socio-economică a orașului care și ea poate ridica în mod simțitor gradul de risc seismic prezent în București. Este deosebit de important gradul de informare și educare a populației în privința felului de pregatire și comportare a oamenilor înainte, în timpul și după un cutremur major. În același timp, potența financiară a proprietarilor de clădiri vulnerabile, dar și a autorităților este un factor important care poate determina îngreunarea sau intensificarea mecanismelor de protecție seismică.

Având în vedere periodicitatea incidenței cutremurelor majore din ultimele sute de ani generate de sursa din regiunea Vrancea se poate observa experiența unui cutremur major la cateva zeci de ani. Prin urmare, 58% din populația României nu a experimentat personal un cutremur major. (Cf. Georgescu, Stamatiade, Petrescu, 2007, p.13) Neavând experiența unui astfel de eveniment, toată responsabilitatea educării populației în caz de dezastru revine mecanismelor de educare generate de autoritățile locale și naționale.

În România însă s-a constatat gradul de educare redus al populației în acest sens, aspect care nu poate decât intensifica riscul seismic.

Posibilitatea resimțirii puternic a unor viitoare evenimente seismice viitoare în București ar trebui să reprezinte o prioritate nu numai pentru autorități, dar și pentru oamenii de rând. Până în momentul de față s-au facut pași timizi și insuficienți în procesul de protecție seismică. O strategie complexă de dezvoltare urbană care să cuprindă toți actorii implicați este imperios necesară pentru reducerea gradului prea ridicat de risc seismic al orașului. Nu cutremurul este cel mai mare pericol al oamenilor, ci lipsa de coordonare și modelare a mediului construit și a acțiunilor noastre în funcție de acesta.

 

 

Surse:

Dan Lungu, Cristian Arion, Alexandru Aldea, Radu Vacareanu (2007) Seismic Hazard, Vulnerability and Risk for Vrancea Events for International Symposium on Strong Vrancea Earthquakes and Risk Mitigation, Bucharest, Romania, [online] http://digbib.ubka.uni-karlsruhe.de/volltexte/beilagen/1/proceedings/pdf/45_Symposium_Bucharest_07_064_Lungu.pdf (20.07.2016)

Dan Lungu (2015) Protecția antiseismică a clădirilor, O responsabilitate înțeleasă diferit de proprietari, autorițăți și specialiști, pginile 17-37, În: Revista de Cultură Țara Bârsei Nr. 14, Brașov

Editori: Maria Bostenaru Dan, Iuliana Armas, Agostino Goretti (2014) Active Fault Systems and Their Significance for Urban Planning in Bucharest, Romania, pages 15-42 in: Earthquake Hazard Impact and Urban Planning

Emil-Sever Georgescu, Cristian Paul Stamatiade, Stela Petrescu (2007), Consolideaza-ti caminul! Protejeaza-ti familia! [online] http://www.mdrl.ro/_documente/publicatii/2007/ brosura%20Cutremurele%20si%20efectele%20lor%20-%20prevenire%20si%20masuri.pdf (12.08. 2016)