Irina Carețu este designer urban, cu studii la Universitatea Tehnică din Berlin (TU Berlin), unde a urmat cursurile Facultății de Planificare Urbană și Regională (2011-2014) și cursurile programului de Master în Design Urban (2014-2016). Pe parcursul anilor de studiu a făcut două practici: în București la URBAN-INCERC (sucursala URBANPROIECT) și în Berlin la Kazanski & Keilhacker. Teza sa de masterat intitulată “A Disaster Preparedness Assessment and Strategy for Historic Bucharest” investighează Centrul Vechi al Bucureștiului din perspectiva pregătirii zonei pentru viitoare dezastre majore.