Am ignorat bulina roșie. Timp de un an, în 2009, am mers aproape săptămânal pe strada Speranței numărul 24, unde, într-un minunat apartament cu terasă, aflat la ultimul etaj, aveam să conturez alături de alți liber cugetători ideea asociației Odaia Creativă. La fiecare vizită observam panoul circular roșu ce îmi comunica: „clădire expertizată cu risc I grad seismic”. Am continuat să consider riscul seismic drept ceva abstract, ce nu își avea rostul în ritualul săptămânal. 1977 era un episod istoric, de familie chiar, prin desele istorisiri ale părinților și bunicilor mei. Ulterior aveam să aflu că noi, oamenii, nu prea estimăm bine riscul. Studiile (1) arată că în astfel de situații ne bazăm pe emoții, mai mult decât pe argumente. De fapt, ne este greu să creăm o legătură emoțională cu un eveniment înfricoșător, mai ales dacă șansele ca acesta să aibă loc nu sunt imediate.
În București există 675 clădiri expertizate, dintre care 183 de pericol public (2) încadrate în clasa I sau II de risc seismic. Numărul persoanelor care locuiesc în ele nu este relevat de statistici, dar va fi relevat de proiectul Alert. Dacă lipsa de reacție imediată a indivizilor poate fi parțial explicată de psihologie, nu același raționament se poate aplica în cazul sectorului public. De fapt, una dintre preocupările principale ale politicilor publice urbane a fost și este adresarea efectelor negative ale proximității. Spre exemplu, faptul că Guvernul României a prioritizat (3) și implementat consolidarea seismică pentru clădirile publice (școli, spitale), reflectă demersul de a diminua efectul negativ al unui potențial cutremur în locurile cu o densitate de persoane ridicată.
Rămân însă descoperite imobilele individuale sau de locuire colectivă. În cazul unui cutremur acestea nu vor cauza victime doar în rândul celor ce și-au asumat un risc implicit locuind acolo, ci se vor prăbuși peste alți trecători. Acest cost resimțit de societate, și nu strict de agentul economic (proprietar/ chiriaș) ce a optat să „consume” din bunul (imobilul) respectiv, readuce discuția despre conștientizarea riscului seismic la nivelul politicilor publice (urbane). Iar opțiunile de elaborare a politicilor publice urbane dedicate se încadrează în două categorii principale: inginerie și/sau economie.
Abordarea axată pe inginerie oferă de cele mai multe ori o soluție fizică la problema respectivă, precum tehnici de construcție ce pot menține clădirile relativ ușoare și flexibile (4). Abordările bazate pe economie se concentrează pe stimulente ce pot schimba comportamentul agenților economici, stimulente ce includ reglementări (urbanistice, de construcție), taxe, subvenții. Bulina roșie semnifică de fapt incapacitatea sectorului public de a asigura implementarea unui standard de siguranță al clădirilor. Nu deschid discuția despre utilizarea acestor expertizări pentru specula imobiliară a unor terenuri și imobile localizate în zonele cu valoare imobiliară ridicată din București, este un aspect abordat în alte capitole. Stimulentele oferite în acest moment de către municipalitatea Bucureștiului nu conduc la acțiuni. În 2015, doar 20 de imobile (5) au fost propuse spre consolidare, iar la un an și jumătate distanță de la această aprobare niciuna dintre aceste clădiri nu este consolidată. Chiar și în cazul imobilelor ce se califică în procesul de consolidare, decizia despre firmele ce pot fi contractate pentru efectuarea lucrărilor de consolidare aparține tot municipalității, fapt ce descurajează unele asociații de proprietari. Procesul de decizie colectivă pentru ca o asociație de proprietari să aplice la un program de consolidare este în imponderabilitatea drepturilor individuale conferite de legea condominiului (Legea 230/2007 Legea asociațiilor de proprietari, actualizată 2016) și, din nou, percepția distorsionată asupra riscului seismic.
Clădirea din Speranţei 24 nu mai e azi marcată cu bulină. Clădirea se află însă pe lista imobilelor încadrate în clasa I de risc seismic și este un pericol public. Gândirea, și apoi implementarea, unor stimulente reale pentru consolidarea stocului de locuințe existent e posibil să fie procese la fel de lungi și ignorate ca și până acum, însă modul în care fiecare dintre noi alege să se implice în procesul decizional din asociația de proprietari din care face parte poate fi rapid influențat. Rămâne să convocăm ședințe, să aducem subiectul pe ordinea noastră de zi și să începem negocierea despre cine va plăti lucrările de consolidare.
Articol realizat de: Anamaria Vrabie și publicat în volumul „București. Orașul Vulnerabil”, ca parte a proiectului Seismic Alert. Cartea a fost realizată cu sprijinul MKBT: Make Better și a OAR (Ordinul Arhitecților din România).
Notele articolului sunt disponibile aici.
Proiectul Seismic Alert, dedicat conștientizării riscului seismic în București, continuă în 2017 cu sprijinul:
