Bucureștiul este Capitala europeană cu cel mai mare risc seismic. (Lungu, Arion, Aldea, Văcăreanu; 2007, p. 291) Riscul seismic este determinat de predispoziția la hazard seismic (condiția naturală a teritoriului pe care este situat orașul), de vulnerabilitatea mediului construit la cutremure majore, dar și de vulnerabilitatea socio-economică a populației afectate.
În București fragilitatea fondului construit (Lungu, Arion, Aldea, Văcăreanu; 2007, p. 291) amplifică într-un mod alarmant efectul generat de predispoziția la hazardul seismic a teritoriului.
Predispoziția la hazard seismic
În ultimele două sute de ani în Romania s-a înregistrat o intensificare a numărului de evenimente seismice generate de sursa din Vrancea. În ultimul secol în mod deosebit s-a observat creșterea seminificativă a numărului cutremurelor de intensitate mare (≥ 9.0, ≥ 7.0 MSK). Cutremurul din 1977 a fost declanșat de sursa subcrustală din regiunea Vrancea și în urma sa s-au înregistrat cele mai mari pierderi. (Cf. Lungu, 2015, p. 22) Turbulențele produse de aceasta sursă au generat mișcări tectonice ale crustei terestre, efectele cutremurului din 1977 resimțindu-se cel mai profund în București. (Cf. Georgescu, Stamatiade, Petrescu, 2007, page 5)
Pentru a putea întelege ce determină hazardul seismic în București trebuie înainte de toate precizat că solul pe care este așezat orașul este moale. În nordul Capitalei se întalnește un sol preponderent nisipos, în timp ce în sudul, estul și centrul orașului predomină profilele de sol argilos. (Cf. Lungu, Arion, Aldea, Văcăreanu; 2007, p. 296) Solul nisipos din nord determină un timp mai redus (Tc ≤ 0.8s) de vibrație a crustei terestre în decursul cutremurelor, pe când zonele așezate pe sol argilos generează o lungă perioadă de a vibrației solului (Tc ≥ 1s) la cutremur. În acest context, având în vedere compoziția predominant argiloasă a solului de sub București, se poate deduce că specificitatea manifestării evenimentelor seismice în București constă într-o periodă de vibrație seismică preponderent lungă a solului. (Cf. Lungu, Arion, Aldea, Văcăreanu; 2007, p. 298)
Vulnerabilitatea mediului construit
Având în vedere predispoziția la hazard seismic a Capitalei, răspunsul factorului uman la această condiție ar trebui să înglobeze adaptarea și ajustarea mediului construit la contextul natural dat pentru reducerea cât mai consistentă a riscului seismic.
Până în anul 1940 în România nu a existat protecție seismică (Cf. Lungu, 2015, p. 29) în sensul că nu s-au integrat tehnici inginerești de construcție pentru rezistența la seisme în normele de construcție a fondului construit. Până atunci clădirile se ridicau în România ignorând practic condiția predispoziția la hazard seismic a teritoriului țării.
Dan Lungu observă de pildă că în Planul director de Sistematizare a Bucureștiului din 1935, construcțiile înalte erau permise și chiar recomandate în centrul orașului. Clădirile care au suferit degradări notabile în urma cutremurului din 1940 se aflau tot în centrul Bucureștiului. Zeci de ani mai târziu s-a ajuns la prăbușirea unui număr mare de clădiri înalte în urma cutremurului major din 1977 care fuseseră de altfel recomandate spre construire încă din anul 1935. (Cf. Lungu, 2015, p. 32) Din păcate lipsa de viziune în ceea ce privește măsurile urbanistice după care se ghida dezvoltarea urbană la acea vreme, dar și cunoștințele reduse seismologice au generat o dezvoltare urbană perfect incompatibilă cu predispoziția la hazard seismic a orașului. Pericolul însă nu a încetat după cutremurul din 1977.
În momentul de față, cea mai periculoasă categorie de clădiri vulnerabile seismic sunt clădirile înalte construite înainte de 1940 când nu existau norme de protecție seismică pentru contruirea imobilelor de orice fel. (Cf. Lungu, Arion, Aldea, Văcăreanu; 2007, p. 291) Aceeași categorie de clădiri a suferit degradările cele mai profunde după cutremurele importante din 1940 și 1977. (Cf. Boștenaru Dan, Armas, Goretti; 2014, p. 32) Cele care nu s-au prăbușit continuă să pună în pericol viața a mii de oameni.
Deși în București au fost identificate în urma expertizării un număr de
5363 de apartemente din clădiri încadrate în clasa I de risc seismic
reprezentând pericol public și alte 1276 de apartamente din cladiri ce au
fost încadrate în clasa I de risc seismic, în zeci de ani de la ultimul cutremur s-a reușit consolidarea a numai 30 de clădiri. Dintre acestea numai 10 sunt clădiri înalte construite înainte de 1940 din beton armat. (Cf. Lungu, 2015, p. 33-34)
Printre motivele probabile ce au determinat vulnerabilitatea mediului construit în București se numără: lipsa de viziune a autorităților, existența unor proceduri anevoioase în procedeul de consolidare, lipsa de protecție a clădirilor construite înainte de 1940 la cutremure etc.
Vulnerabilitatea socio-economică
Pe lângă vulnerabilitatea ridicată a mediului construit în București, trebuie luată cu seriozitate în calcul și vulnerabilitatea socio-economică a orașului care și ea poate ridica în mod simțitor gradul de risc seismic prezent în București. Este deosebit de important gradul de informare și educare a populației în privința felului de pregatire și comportare a oamenilor înainte, în timpul și după un cutremur major. În același timp, potența financiară a proprietarilor de clădiri vulnerabile, dar și a autorităților este un factor important care poate determina îngreunarea sau intensificarea mecanismelor de protecție seismică.
Având în vedere periodicitatea incidenței cutremurelor majore din ultimele sute de ani generate de sursa din regiunea Vrancea se poate observa experiența unui cutremur major la cateva zeci de ani. Prin urmare, 58% din populația României nu a experimentat personal un cutremur major. (Cf. Georgescu, Stamatiade, Petrescu, 2007, p.13) Neavând experiența unui astfel de eveniment, toată responsabilitatea educării populației în caz de dezastru revine mecanismelor de educare generate de autoritățile locale și naționale.
În România însă s-a constatat gradul de educare redus al populației în acest sens, aspect care nu poate decât intensifica riscul seismic.
Posibilitatea resimțirii puternic a unor viitoare evenimente seismice viitoare în București ar trebui să reprezinte o prioritate nu numai pentru autorități, dar și pentru oamenii de rând. Până în momentul de față s-au facut pași timizi și insuficienți în procesul de protecție seismică. O strategie complexă de dezvoltare urbană care să cuprindă toți actorii implicați este imperios necesară pentru reducerea gradului prea ridicat de risc seismic al orașului. Nu cutremurul este cel mai mare pericol al oamenilor, ci lipsa de coordonare și modelare a mediului construit și a acțiunilor noastre în funcție de acesta.
Surse:
Dan Lungu, Cristian Arion, Alexandru Aldea, Radu Vacareanu (2007) Seismic Hazard, Vulnerability and Risk for Vrancea Events for International Symposium on Strong Vrancea Earthquakes and Risk Mitigation, Bucharest, Romania, [online] http://digbib.ubka.uni-karlsruhe.de/volltexte/beilagen/1/proceedings/pdf/45_Symposium_Bucharest_07_064_Lungu.pdf (20.07.2016)
Dan Lungu (2015) Protecția antiseismică a clădirilor, O responsabilitate înțeleasă diferit de proprietari, autorițăți și specialiști, pginile 17-37, În: Revista de Cultură Țara Bârsei Nr. 14, Brașov
Editori: Maria Bostenaru Dan, Iuliana Armas, Agostino Goretti (2014) Active Fault Systems and Their Significance for Urban Planning in Bucharest, Romania, pages 15-42 in: Earthquake Hazard Impact and Urban Planning
Emil-Sever Georgescu, Cristian Paul Stamatiade, Stela Petrescu (2007), Consolideaza-ti caminul! Protejeaza-ti familia! [online] http://www.mdrl.ro/_documente/publicatii/2007/ brosura%20Cutremurele%20si%20efectele%20lor%20-%20prevenire%20si%20masuri.pdf (12.08. 2016)