July 2017 – ALERT

Clădiri istorice, vulnerabilitate și consolidare

În București, cetățeanul a fost obișnuit să fie un utilizator pasiv de arhitectură, fără drepturi (opțiuni, critică…), fără obligații (întreținere, reparații…). Locuința încă se rezumă la spațiul interior, privat, amenajat după gustul și posibilitățile fiecăruia, spațiile și instalațiile comune, dar și structura de rezistență fiind neglijate. Statul intervenea, și încă este așteptat o facă, în locul proprietarilor. Răspunderea și obligațiile cetățeanului care posedă o locuință rămân pe hârtie, iar aceștia nu le cunosc și/sau înțeleg. Efectele le observăm în oraș, în special în zonele cu vechime mare: fond istoric construit extrem de degradat, vulnerabil.

Raluca-Munteanu-Clădiri-istorice-vulnerabilitate-consolidare-web

Locuirea în clădiri istorice este expresia gradului de cultură urbană, conștiință civică și sentiment al identității locale. Pentru orașul București, traumele postbelice sunt departe de a fi vindecate și se adâncesc prin ignoranța locuitorilor și a administrației.

Un rol important în alegerea unei soluții adecvate, îl au arhitecții. Arhitectul este cel care mediază între cerințele fiecărei părți − a proprietarilor care doresc anumite lucruri, a inginerilor care trebuie să verifice soluțiile de consolidare asftel încât să respecte regulamentele și să fie sigure, dar și cele ale societății, care are nevoie să-și protejeze patrimoniul și identitatea culturală. Din păcate educația arhitecților este lacunară în privința intervențiilor pe clădiri existente, iar soluțiile utilizate sunt în mare majoritate intervenții agresive și brutale: eviscerarea interiorului și reconstrucția cu tehnici moderne în spatele a unor fragmente de fațadă, demolare și reconstrucție parțială cu falsificarea decorației de fațadă… În acest sens un instrument bun, pentru diversificarea soluțiilor și adecvarea lor la specificul clădirilor și nevoile societății, este programul de dezvoltare profesională continuă al arhitecților pe care îl derulează Ordinul Arhitecților din România. Acest program se dezvoltă atât în funcție de cerințele arhitecților, dar și ale societății.

Clădirile și țesutul istoric construiesc un peisaj cultural, unic pentru fiecare localitate, care determină specificul localității. Generații variate de construcții coexistă și realizează o imagine diversă, dar unică față de orice alt oraș. Zonele istorice au regim special de protecție menite să conserve specificul (arhitectură, densitate, organizare spațială…), dar eșuează în a transpune protecția în practică. Un efect vizibil este cel al blocajelor birocratice și al deteriorării accelerate a clădirilor lipsite de o minimă întreținere. Din cauza vulnerabilității orașului, fondul construit din București este relativ recent, față de alte orașe precum Sibiu, Cluj, Brașov, Iași… Clădirile în cea mai mare parte datează abia de la sfârșitul secolului al XIX-lea, cu excepția bisericilor, fapt care nu scade din valoarea orașului.

Arhitectural, clădirile din zonele istorice sunt diverse: cu decorații eclectice, în stil neoromânesc, moderniste… Lipsa unor regulamente stabile și dezvoltarea industriei construcțiilor a contribuit la diversificarea acestui peisaj urban, încă în continuă transformare. Structural însă există două categorii principale de clădiri: din zidărie de cărămidă cu planșee de lemn, respectiv, din zidărie de cărămidă cu planșee și stâlpi de beton armat. Apariția betonului armat în perioada interbelică a avut ca efect creșterea regimului de înălțime și dezvoltarea de geometrii complexe (asimetrii, goluri mari, console, retrageri succesive la ultimele etaje…). Structurile fără beton armat, cu planșeele de lemn sunt mai elastice și preiau mișcările seismice cu deformări mai mici, cu condiția să fie în stare bună și fără degradări fizice ale materialelor (lemn putred, zidării cu probleme de umiditate…). Structurile cu beton armat au rigiditate mai mare, care rezistă bine șocurilor seismice, dar, repetate, se acumulează și produc degradări ireversibile. De aceea, toate tipurile de structură au nevoie de verificare și întreținere permanentă.

Vulnerabilitatea clădirilor istorice vine din faptul că acestea au experimentat deja seismele majore ale secolului al XX-lea, materialele consumând din capacitatea portantă în urmă șocurilor suferite, iar lipsa de întreținere favorizează degradări fizice ale materialelor.

Consolidarea este o soluție de intervenție necesară pentru punerea în siguranță a structurilor, care nu exclude întreținerea permanentă (reparații curente, verificare de echipamente, degradări…). Soluțiile de consolidare sunt diverse și se adaptează la tipurile de spații, la cerințele proprietarilor, la degradările existente și evident la buget. Foarte important de reținut pentru toți proprietarii: nu există o soluție tip pentru consolidare! Există principii și sisteme, care se adaptează la situația particulară a fiecărei clădiri, se verifică prin teste și calcule de rezistență care justifică soluția, iar soluția se detaliază în funcție de particularitățile clădirii.

Sistemele cele mai uzuale sunt: întărirea elementelor structurale existente, care se realizează cel mai adesea prin îmbrăcarea („cămășuirea”) pereților cu plase înglobate în mortar. Plasele sunt de oțel, dar pot fi și din materiale compozite, iar mortarul este cel mai adesea din beton, dar poate fi și de var (există produse speciale pe bază de var folosite pentru consolidarea zidăriilor de cărămidă). În această situație se înlocuiesc complet tencuiala și finisajele pereților și nu poate fi aplicată în cazul clădirilor cu decorație valoroasă (interioară sau exterioară); introducerea de elemente structurale noi, cel mai adesea din beton armat, dar pot fi și din metal sau lemn, pentru a prelua forțele seismice și a completa structura existentă mai slabă. Aceste intervenții reduc din spațiul interior și presupun intervenții destul de invazive, care însă pot fi adaptate pentru protejarea elementelor decorative de valoare; izolarea seismică la bază, care presupune introducerea unor piese speciale la baza clădirii (în fundații sau subsol) care amortizează mișcarea seismică și împiedică transmiterea ei la etajele superioare. Este cea mai puțin invazivă soluție și nu afectează arhitectura clădirii și suprafețele interioare existente.

Foarte important de menționat este că o clădire nu este singură în oraș și deteriorarea ei afectează nu doar pe locuitorii ei, ci pune în pericol și vecinii, și strada. Întreținerea este similară cu programele de verificare periodică și reparații pentru automobile și este obligația proprietarilor. În cazul în care revizia arată că siguranța clădirii este în pericol, trebuie o reparație − consolidare. O mașină avariată poate sta nemișcată și nu devine un pericol. O clădire însă este locuită, deci intervențiile necesare nu pot fi amânate. Abandonată, clădirea reprezintă, de asemenea, un pericol pentru vecinătăți, un disconfort pentru oraș și o pierdere economică (spațiile locuite sunt o valoare economică). Evacuarea și consolidarea impusă nu sunt soluții, ci doar puncte de a crea conflicte și nemulțumiri. Informarea corectă și deciziile comune cu proprietarii sunt de preferat.

Articol realizat de: Raluca Munteanu și publicat în volumul „București. Orașul Vulnerabil”, ca parte a proiectului Seismic Alert. Cartea a fost realizată cu sprijinul MKBT: Make Better și a OAR (Ordinul Arhitecților din România).

Proiectul Seismic Alert, dedicat conștientizării riscului seismic în București, continuă în 2017 cu sprijinul:

Imprimir

Bulina, între simbolică politică publică de prevenție și instrument de speculă imobiliară

În lipsa unui cutremur, bulina „de la primărie” e ceva abstract, cu impact exclusiv asupra prețului imobiliar. Atribuirea, sau nu, a unei buline ține de un domeniu de expertiză tehnică, foarte complexă, ne-accesibilă cetățeanului de rând. La momente de timp diferite, experți diferiți pot da verdicte diferite. Clădirii în care se află Teatrul Notarra, spre exemplu, i-a fost atribuită o bulină în urma unei expertize desfășurate în 1996/97. 20 de ani mai târziu, în urma unei alte expertize seismice plătită tot cu fonduri de la primărie un alt expert tehnic susține că în fapt bulina nu e meritată. Clădirea a fost astfel declasată, de la Clasa I de risc seismic la Clasa II de risc seismic. Teatrul, care primește mii de spectatori pe an, e în aceeași clădire cu alte 52 de apartamente din Bd. Magheru, principala arteră comercială din centrul orașului.

O politică publică de prevenție într-o speță în care starea de fapt e ușor de îndurat, ba chiar convenabilă din unele perspective, nu e simplă. Pentru unele grupuri, există avantaje din a purta bulină: se pot achiziționa sau închiria apartamente cu preț redus, se pot consolida proprietăți private cu fonduri publice.

Pentru alții, bulina poate fi un coșmar: persoane care locuiesc zi de zi în astfel de clădiri, cu teama-n sân de cutremur și care nu dețin posibilități materiale de a se muta în altă parte; sau proprietari ai unor spații comerciale în astfel de clădiri, pe care în urma noilor prevederi legale din toamna lui 2015 (1), nu le mai pot exploata. Chiar și aici, percepția riscului este diferită: risc asupra propriei vieți sau de daună materială

Interacțiunile cu asociațiile de proprietari, desfășurate în cadrul proiectului Alert, ne-au relevat multe spețe de speculă imobiliară (2). Pe scurt, un mecanism uzual este specularea prețului redus de achiziție al apartamentelor din clădiri cu bulină și recuperarea investiției prin închiriere către necunoscători. Bulina poate astfel să fie un element indus, pentru „a elibera” pe piață mai multe proprietăți, la prețuri convenabile. Și specularea prețului redus de achiziție al apartamentelor, urmat de accesarea de fonduri publice de consolidare pare să fi fost un scenariu dezirabil, dat fiind că unele proprietăți cu bulină se află în locuri cu mare potențial de valorificare imobiliară. Un alt mecanism este beneficierea de chirii pentru funcțiuni comerciale sub prețul pieței, pe motiv de risc seismic. Persoanele aflate în vulnerabilitate nu ar fi chiriașii, în sine, cât angajații și clienții acestora. La demontarea acestei scheme au contribuit noile prevederi legale care restricționează activitățile comerciale în clădiri cu risc seismic, menționate mai sus. Însă, unde e voință, se găsesc soluții. Deja, unele spații comerciale în care au fost suspendate peste noapte activități, acum găzduiesc alți comercianți chiriași.

Toate aceste mecanisme de piață – unde cumpărătorii speculează situații de vulnerabilitate în ofertanți – ar trebui să indice că intervențiile și acțiunile publice în mitigarea riscului seismic nu ar trebui să se refere doar la fonduri pentru consolidare. Pare că tot ce se face acum e greșit: se alocă fonduri puține, nici acelea, puține cum sunt, nu se cheltuiesc, există multiple procese pe rol între beneficiari ai programului de consolidare și primărie. Programul este defectuos, și ca abordare, și ca volum al implementării și ca impact. Anii trec, problemele rămân, ba chiar cresc în amploare.

În esență, avem de-a face cu

1. piața imobiliară rezidențială (în termeni de economie urbană)

2. politica de locuire la nivel local (în termeni de politică urbană).

Cea din urmă e aproape nonexistentă. Piețele imobiliare sunt în general caracterizate de multe imperfecțiuni și situații de eșec. Există dezechilibre în relațiile de putere între cei care dezvoltă sau dețin, spre comercializare, locuințe și cei care au nevoie de locuințe. Asimetria informației e un eșec comun al acestei piețe: unele persoane dețin mai multe date și cunoștințe pe care le folosc în interesul propriu, față de alte persoane care nu au educația, expunerea sau capacitatea de a accesa aceleași cunoștințe. Plus că va exista întotdeauna o categorie de persoane ale căror venituri nu sunt suficiente pentru a accesa o locuință sigură și adecvată nevoilor lor, și pentru care e nevoie de sprijin public în furnizarea de locuințe la preț (de cumpărare sau închiriere) subvenționat.

În contextul tuturor acestor eșecuri și deficiențe ce necesită a fi corectate, riscul seismic adaugă o provocare în plus politicii de locuire locală: siguranța locuinței, în anticiparea unui hazard natural pentru care doar data producerii este impredictibilă, însă scenariul producerii este iminent.

Așadar, problema locuirii sub risc seismic nu ar trebui să se transpună exclusiv într-un program de consolidare a clădirilor. Dacă înțelegem problema în ansamblul ei, cauzele și efectele acesteia, sunt multe alte fronturi pe care ar trebui intervenit: sistem de informare a chiriașilor și limitare a riscului la care se expun atunci când aleg o locuință spre închiriere, programe de capacitare a asociațiilor de proprietari pentru a putea mobiliza și gestiona acțiuni colective, sprijin pentru eliminarea blocajelor în care se află unele proprietăți din condominii (eg. proprietar necunoscut/în litigiu/plecat din țară sau dezinteresat), sprijin pentru relocare a celor aflați în risc către locuințe sigure, și doar apoi cofinanțare diferențiată pentru consolidarea clădirilor, în funcție de nivelul de venit al proprietarilor.

Articol realizat de: Marina Neagu și publicat în volumul „București. Orașul Vulnerabil”, ca parte a proiectului Seismic Alert. Cartea a fost realizată cu sprijinul MKBT: Make Better și a OAR (Ordinul Arhitecților din România).

Notele articolului sunt disponibile aici.

Proiectul Seismic Alert, dedicat conștientizării riscului seismic în București, continuă în 2017 cu sprijinul:

Imprimir

Kilometrul Zero al Capitalei − de la Agonie la Extaz?

„Și, vă costă mult întreținerea aici?” a întrebat antropologul în devenire într-un „teren” declarat în jurul kilometrului zero al capitalei București. „Lemnele? Da, costă, cam la 2000 lei pe iarnă.” A venit răspunsul sec. Ochii mari și privirea neîncrezătoare au dus dialogul mai departe: „Lemne? Adică faceți foc cu lemne?”. „Pai da domnișoara, cu lemne, că nu avem gaz aici. Știți cum e: kilometrul zero al capitalei, zero condiții”.

Așadar, într-o lume în care vorbim de digitizare și de cum putem conecta centrala termică la telefonul mobil pentru confortul personal, undeva în Centrul Bucureștiului încălzirea locuinței poate însemna și foc cu lemne. Este o adaptare la condițiile de mediu, o lupta de supraviețuire într-un context nefavorabil. O realitate mai mult sau mai puțin cunoscută, mai mult sau mai puțin acceptată. Dincolo de focul de lemne zace pericolul nevăzut al mișcărilor haotice ale plăcilor tectonice, așa numitul „cutremur”. Amenințarea unei expuneri evidente la catastrofă stă ascunsă în spatele unei buline roșii, dincolo de tencuiala scorojită, și trăiește în amintirea sunetului generat de dansul pereților pe muzica ultimului seism trăit în același loc: unde s-au născut copiii, s-a trăit tinerețea și-„o viață întreagă”. Și fiindcă s-a îmbrățișat cu seninătate acest „aici am trăit” se amână la infinit materializarea pericolului în dezastru: pereții aceștia dansează pe sunetul plăcilor tectonice, dar nu vor cădea niciodată, nu-și vor lua pauză și nu se vor prăbuși. Sunt investiți emoțional prin trăirea în simbioza: eu, locatarul, nu te părăsesc, tu, casa, îmi vei da acoperiș și vei memora ca-ntr-o bază de date digitală, suma tuturor momentelor esențiale ale vieții mele de locatar. Aici începe negocierea cu conștientizarea amenințării unui pericolului iminent: sub umbrela unui clasic refuz de acceptare a realității: „pereții ăștia n-au cum sa cadă, domnișoară”, în spatele unei aparente atitudini ignorate vis-à-vis de evenimentul cu caracter imprevizibil al mișcării seismice, stă cunoașterea măsurilor de protecție în aproape totalitatea lor. Dezastrul, „cronica unei morți anunțate”, determină comportamentul locatarilor: realitatea începe și se termină între acei pereți și adaptarea selectivă variază în funcție de vârsta și de timpul trăit în aceste condiții. Conexiunea cu riscul, fie el și cel seismic, are un punct de pornire în clasicul „nu mi se poate întâmplă mie” și se termină cu „am trăit destul, dacă așa va vrea Domnul, aici mă îngroapă”. Va să zică reacția în fața pericolului probabil, dar impredictibil din punct de vedere al localizării temporale, se îmbracă în presupusa
armură a ignoranței și folosește fatidicul „așa a fost scris” – invocarea acelui ceva, mai presus de Om, care decide și dispune: Divinitatea.

Pereții vizibil scorojiți din stradă ascund însă și apartamente utilate modern, cu aparatura hi-tec, cu centrală proprie și decorate în stilul Biedermeier sau cu puternice accente de boemii provensale. Riscul unui cataclism pălește așadar în fața unor geamuri înalte prin care pătrund lumina naturală și confortul vieții chic-boeme. Întâmplător, într-un periplu nebun în căutarea unui apartament în scopul declarat de a mă „așeza la casa mea”, am parcurs activ oferta vilelor interbelice. Am jucat cu riscul seismic deasupra capului căci e mult mai atractiv să vrei să locuiești pe o străduța veche din centru decât într-un bloc construit după 1977, undeva la 6 stații de autobuz și două schimbări de magistrale. Am cedat în fața riscului și m-am lecuit pentru o perioadă de a-mi face casa în casă cu bulina sau a mă declara proprietar. In fond, ce e așa plăcut în a plăti o viață întreagă pentru un loc care nu îți place sau stă să cadă? Dar am prieteni și cunoscuți care locuiesc sub această amenințare dintr-un întreg set de motive: de la „aveam nevoie de un loc rapid” – și au trecut vreo 4 ani de când locuința s-a transformat în „acasă”, la „liniștea cartierului” și „lumina din cameră” la „ies din casa și în 5 minute de mers pe jos sunt oriunde în Centru”. Așadar, factorul esențial îl reprezintă confortul personal, iar dacă aceasta se traduce prin proximitatea punctelor de interes sau atracție către vintage-ul atât de prezent în viața de zi cu zi, nu există chirie prea mare și nici bulină prea roșie.

Desigur, comportamentul în fața riscului este determinat de suma de credințe, valori sociale și culturale și de informație acumulate. Mary Douglas și Aaron Wildavsky au dezvoltat teoria culturală în baza căreia oamenii percep riscul și reacționează diferit la acesta, determinând astfel dezvoltarea unor structuri sociale cu grad de control și cooperare diferit. Ele co-există și sunt dependente, căci una fără cealaltă nu e posibil. Fie că vorbim de formele de guvernare, de ONG-uri, de piața (cea imobiliară în cazul nostru), de fataliști (mulți dintre locuitori) sau de autonomi – cei care nu aparțin niciunei grupări – toate își găsesc reprezentare în realitatea urbană amenințată din umbră de un seism. Riscul este așadar prezent și recunoscut de toate formele, iar pregătirea pentru și reacția în fața acestuia este reglementată de organismul cu cea mai mare formă de control. Sau cel mai vocal. Mary Douglas afirmă în „Puritate și Pericol”: „Pericolul poartă mai multe forme și este omniprezent. Acțiunea ar paraliza dacă omul ar trebui să adreseze toate riscurile posibile, anxietatea trebuie să fie selectivă.” Tot Douglas reușește să ne aducă aminte că, în timp, am făcut din risc un tabu. Argumentele despre risc sunt încărcate emoțional și politic, iar a vorbi despre acesta invariabil duce la acuzații.

Vezi harta clădirilor expertizate și încadrate în clase de risc seismic pe site-ul seismic-alert.ro

49-harta — Harta clădirilor expertizate și încadrate în clase de risc seismic – zona centrală a capitalei

Cu toate acestea, tratarea problemei aleatoriu, fără oferirea unor soluții viabile și palpabile, o atitudine indusă cel mai adesea de judecăți rațional-financiare, cărora componenta emoțională le lipsește cu desăvârșire se soldează, cel mai adesea, cu discuții post calamitate despre cum și cine a greșit, unde și când se putea face mai mult și mai bine. Altfel spus, putem alege să măturam superficial casa și să ascundem praful sub clasicul preș sau putem face o curățenie generală.

Locatarii kilometrului zero al Capitalei nu sunt doar captivii emoționalului, ci și ai legislației, ai locuințelor declarate insalubre sau ai confortului personal. Sistemul se dovedește însă incapabil de a desena și implementa soluții holistice care să deservească societății civile, locuitorilor de spații calamitate, oamenilor ca noi, de lângă noi, și într-un final: nouă. Însă, în bătălia de zi cu zi, sistemul încearcă să prioritizeze atât riscurile cât să jongleze cu nevoile curente, legate de șomaj, lipsa spațiilor verzi, a traficului sufocant, electrificare și multe altele, în detrimentul identificării unor soluții pe termen mediu și lung de minimizare a dezastrului ce poate fi produs în eventualitatea unui seism cu adevărat devastator. Pe de altă parte, locatarul alege non combatul cu sistemul, se satură de haos și de captivitatea legislativă, de lipsa de comunicare coerentă și de lipsa de transparență pe care o invocă în mod constant. Până acum nu l-a convins nimeni că sistemul are resurse suficiente și pentru o potențială soluție. Poate că succesul constă într-un parteneriat activ, în mutarea simbiozei de la locatar – spațiu locuit către locatar – municipalitate, acolo unde, la masa negocierii, se ascultă activ de ambele părți.

Reprezentarea locatarului însă, canalizarea lui înspre acea formă de organizare care să îi dea o voce suficient de puternică cât să îi permită un loc la masa discuțiilor lasă de dorit. Ar fi simplu să invocam diferențele de generație, cultură și cunoștințe, însă am cădea într-o generalizare ineficientă. Adevărul e undeva la mijloc, dar ar trebui să îl reprezinte atât pe locuitorul în tranzit, cât și pe proprietarul trecut de prima tinerețe. Atunci poate ne-am ancora în realitate în loc să visăm boem nostalgic la Bucureștiul care a fost sau care poate să devină, plasând acțiunea într-un viitor pe care îl percepem suficient de puternic cât să se rezolve singur.

Până atunci însă și până la următoarea mișcare telurică de amploare, până la următorul dans, poate și ultimul al pereților uzați, principala grijă va fi costul lemnului și apărarea de îngheț sau cafeaua de duminică, în Centru. Cutremurul poate mai așteaptă. Poate…

Articol realizat de: Ana Maria Ciovică și publicat în volumul „București. Orașul Vulnerabil”, ca parte a proiectului Seismic Alert. Cartea a fost realizată cu sprijinul MKBT: Make Better și a OAR (Ordinul Arhitecților din România).

Proiectul Seismic Alert, dedicat conștientizării riscului seismic în București, continuă în 2017 cu sprijinul:

Imprimir

Managementul Riscului Seismic în București

Irina-Paraschivoiu_Bucuresti_risc-seismic_seismicalert_web

Cum facem orașele mai sigure. Ce se spune despre „reziliența” urbană

Îmbunătățirea infrastructurii și direcționarea dezvoltării imobiliare către zone cu potențial de risc mai mic sunt metodele tradiționale de a face orașele mai sigure (1). Doar că, pe măsură ce orașele cresc, sistemele de guvernanță și proprietate devin mai complexe, resursele implicate mai mari, iar soluțiile bazate doar pe instrumente tehnice nu pot funcționa fără erori. Politicile devin la fel de importante ca soluțiile tehnice, iar adaptarea instrumentelor (de finanțare, de comunicare) fundamentală.

În ansamblu, comunitatea internațională a specialiștilor în dezvoltare urbană a adoptat, tot mai mult, discursul „rezilienței urbane” care pornește de la premisa că orașele sunt sisteme complexe și că o pregătire adecvată la dezastre naturale presupune, nu doar reziliența infrastructurii, ci și pe cea socio-instituțională (2).

Majoritatea exemplelor de bună practică pe care le-am analizat au arătat că orașele, care au supraviețuit cu bine unor șocuri, au avut politici coerente cu privire la riscuri în care două elemente esențiale pentru reziliența urbană au fost integrate: descentralizarea și un accent mai mare pe pregătirea și implicarea comunităților locale. Descentralizarea este eficientă, în sensul în care guvernanța bazată pe rețele și parteneriate și auto-organizarea cresc capacitatea de a face față evenimentelor neprevăzute (3).

Cât despre implicarea comunității, orice plan de reducere a pierderilor de vieți omenești trebuie să ia în considerare modul în care sunt construite și funcționează comunitățile în zonele expuse, motivațiile și percepția lor.

În plus, managementul dezastrelor este eficient atunci când integrează măsurile de dezvoltare urbană cu activități de prevenire și educare a populației, managementul situațiilor de urgență și al reconstrucției (4).

Cu alte cuvinte, autoritățile publice centrale pot oferi cadrul legislativ adecvat, precum și finanțare, atâta timp cât există planuri, asumare și responsabilități la nivel local.

București. Managementul riscului seismic?

Bucureștiul nu are o politică sau strategie privitoare la riscul seismic, managementul acestuia făcându-se în mod fragmentat.

Vulnerabilitatea fondului construit este menționată în diferite documente strategice și de planificare – Planul Urbanistic General, de exemplu – însă nu există o politică asumată, care să includă direcții de acțiune, instrumente, un plan pe termen mediu și lung.

Finanțarea consolidării blocurilor de locuințe se realizează din fonduri de la bugetul de stat, administrate la nivel local prin Serviciul de Consolidări, însă rolul asumat de acesta este mai degrabă unul birocratic, de implementare. În interviurile pe care le-am realizat, principala modalitate propusă de îmbunătățire a situației existente era de o mai mare centralizare a acțiunilor, preferabil de către o instituție aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării.

Nici comunitățile, nici autoritatea publică locală nu doreau să își asume o abordare strategică sau proactivă.

S-a scris, în presă și nu numai, despre reticența proprietarilor la consolidarea prin programul finanțat de la bugetul de stat. În fapt, există cel puțin trei motive pentru care proprietarii apartamentelor din blocurile expuse nu doresc să acceseze finanțarea pentru consolidarea clădirilor:

planificarea neparticipativă,
metodologia de implementare a OG 20/1994 (5) și
riscul financiar.

Dacă lăsăm de o parte specula imobiliară, neîncrederea în autoritățile publice locale este principala cauza a reticenței proprietarilor aflați în blocuri vulnerabile. Este o narațiune a neîncrederii, care se bazează și pe istoria proprietăților confiscate și apoi retrocedate sau achiziționate după 1989, dar care este alimentată și de cel de-al doilea argument, cel al implementării OG 20/1994. Acesta presupune ca achiziția lucrărilor de consolidare să se facă de către PMB, conform legislației privind achizițiile publice.

Într-o primă variantă a normelor, proprietarii nu aveau un cuvânt de spus în alegerea prestatorului, deși în multe cazuri ei plătesc lucrările prin rate care se pot întinde pe 25 de ani. o modificare ulterioară le-a permis proprietarilor să poată fi reprezentați în comisii pentru contractarea lucrărilor, însă și atunci problemele au persistat. Ele includ majorări ale costurilor prin acte adiționale, calitatea lucrărilor, siguranța bunurilor din apartamentele supuse reabilitării.

În final, deși OG 20/1994 este o lege generoasă, în ceea ce privește fondurile alocate, ea nu minimizează riscul financiar pentru proprietari.

Lucrările de consolidare nu pot include și renovarea apartamentelor. Proprietarii care au accesat programul de finanțare au constatat că la finalul lucrărilor a fost necesar să facă investiții suplimentare, în renovarea interioarelor care au avut de suferit.

Garanția plății ratelor către PMB se face cu propriul apartament, ceea ce descurajează proprietarii de la un angajament financiar pe termen lung.

Ce fel de soluții pentru București

Înființarea unei instituții separate care să administreze consolidarea clădirilor și forțarea proprietarilor de a părăsi apartamentele pentru a fi renovate sunt cele două soluții vehiculate deseori de către presă și autoritățile locale. Numai că ele nu răspund în mod real cauzelor pentru care vulnerabilitatea Bucureștiului a devenit o problemă perpetuată la nesfârșit.

Cele numai 36 de clădiri consolidate în 20 de ani (date disponibile la momentul scrierii articolului) și estimările de 6.500 de victime într-o situație convențională medie (6) ar trebui să ne dea mai mult de gândit.

Este important, în primul rând, ca Bucureștiul să aibă o strategie și un plan de acțiune clar definite pentru managementul riscului seismic, care să includă măsuri de consolidare, dar și acțiuni de prevenire și pregătire a populației, abordate integrat. În plus, o mai mare descentralizare a resurselor ar implica o mai mare responsabilitate și asumare la nivel local.

În al doilea rând, măsurile de coerciție a proprietarilor sunt importante, însă cu precădere în cazul speculei imobiliare, prin amenzi și / sau interzicerea închirierii apartamentelor din blocuri vulnerabile. În celelalte cazuri, este important de notat că o abordare participativă, care să dea proprietarilor mai multe drepturi în achiziția lucrărilor, ar crea mai multă încredere în programul finanțat de la bugetul de stat. Aceasta nu este, însă, singura soluție, și, mai important de atât, probabil nici cea mai eficientă din punct de vedere al costurilor.

Autoritatea publică locală ar putea mai degrabă aborda un rol de mediator, între proprietari și dezvoltatori imobiliari, care ar asigura reconstrucția clădirilor la o densitate sustenabilă financiar și care ar garanta locuințe sigure pentru cei care sunt acum expuși.

Articol realizat de: Irina Paraschivoiu și publicat în volumul „București. Orașul Vulnerabil”, ca parte a proiectului Seismic Alert. Cartea a fost realizată cu sprijinul MKBT: Make Better și a OAR (Ordinul Arhitecților din România).

Notele și bibliografia articolului sunt disponibile aici.

Proiectul Seismic Alert, dedicat conștientizării riscului seismic în București, continuă în 2017 cu sprijinul:

Imprimir

Save

Dezbatere Seismic Alert

De ce sunt importante acțiunile de conștientizare și reducere a riscului seismic în zona Bălcescu – Magheru?

Pentru că aceasta este cea mai importantă arteră comercială a Bucureștiului și are în acest moment numeroase spații comerciale părăsite. Este un bulevard a cărui imagine reprezentativă se degradează în timp ce închiderea acelor spații nu rezolvă riscul pe care construcțiile „îmbulinate” continuă să îl aibă pentru toți cei care locuiesc, folosesc sau doar trec pe trotuar pe lângă clădiri. Vocea dumneavoastră ca reprezentant cu activitate în zonă, este relevantă pentru a aduce schimbare în cunoștință de cauză.

Dezbaterea Seismic Alert este organizată de către CRIDL și MKBT ca parte a proiectului mai amplu cu același nume, centrat pe nevoia acțiunilor de conștientizare și reducere a riscului seismic din București. Scopul specific acestei dezbateri este să facă auzite vocile celor ce dețin spații sau locuiesc pe acest bulevard: administratorilor de blocuri / administratorilor de firme / conducătorilor de instituții culturale / locuitorilor. Credem că împreună putem contribui la realizarea unor propuneri de noi politici publice pentru îmbunătățirea cadrului legal de reducere a riscului seismic și la (re)dezvoltarea economică și socială a celei mai importante artere centrale a Bucureștiului!

Cui îi este adresată dezbaterea?

Locuitori / proprietari / chiriași / comercianți / utilizatori de birouri din zonă / instituții culturale

Pentru a obține cele mai bune rezultate, această dezbatere și-a propus să audă și să facă auzite vocile celor ce locuiesc, dețin proprietăți sau au (au avut) afaceri în zona Balcescu-Magheru. Dacă esti proprietar sau chiriaș al unei locuințe sau spațiu comercial de pe Bulevardele Bălcescu și Magheru, dacă esti administrator de bloc, administrator de firmă sau conducător de instituție culturală din zonă, dacă ai sau ai avut o afacere care s-a închis datorită măsurilor de reducere a riscurilor și protecției a populație, atunci evenimentul îți este destinat! Prin participarea la aceast eveniment poti face auzită vocea ta și poți contribui la îmbunătățirea cadrului legal de reducere a riscului seismic și (re)dezvoltarea economică și socială a celei mai importante artere centrale a Bucureștiului!

Dacă vă găsiți într-una din aceste categorii ne-am bucura să vă avem alături de noi. Vă rugăm să confirmați participarea pe e-mail la alert@cridl.org, până în ziua dezbaterii, joi 13 iulie, ora 12:00 la prânz.

ALERT este un proiect dedicat conștientizării riscului seismic în București. Proiectul ALERT este o platformă creată prin participare publică pentru constientizarea și colectarea de date de la cetățeni cu privire la clădirile aflate sub risc seismic, din București, cu accent pe numărul și nevoile persoanelor care locuiesc în acestea. Dincolo de mediul construit ne îndreaptăm atenția și asupra nevoilor oamenilor care îl locuiesc sau îl utilizează, proprietari sau chiriași. Vedeți rezultatele primei etape a proiectului pe platforma publica online www.seismic-alert.roși pe blogul http://blog.seismic-alert.ro/. Demarat în 2016 și inițiat de către CRIDL și MKBT, proiectul ALERT are și o comunitate de Facebook, unde puteți afla mai multe despre inițiatori și despre partenerii care se alătură proiectului.

*Acest demers este parte a proiectului “ALERT – Proiect de conștientizare a riscului seismic în București. Etapa de consolidare.”, realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program dezvoltat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile în parteneriat cu Romanian-American Foundation, sprijinit de Enel România și Raiffeisen Bank. Proiectul este realizat de Asociația Centrul Român pentru Inovație în Dezvoltare Locală – CRIDL având ca parteneri de conținut MKBT: Make Better și Observatorul Român de Sănătate. Alert este o inițiativă civică, 100% apolitică și non-profit.

Save