ALERT – Proiect de conștientizare a riscului sesmic în București

Mulțumiri la final de etapă

La final de proiect, mulțumim finanțatorilor Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile care a făcut posibilă implementarea acestui proiect prin sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, dezvoltat în parteneriat cu Romanian-American Foundation și sprijinit de Enel România și Raiffeisen Bank.

Acest proiect a crescut prin contribuția partenerilor de conținut: MKBT: Make Better, Observatorul Român de Sănătate, Universitatea București prin Facultatea de Geografie, Roxana Popescu – expert independent în domeniul riscului și vulnerabilității.

Demersul nostru va merge mai departe cu sprijnul obținut în această perioadă de la Code4Romania, Departamentul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Liga Habitat.

Multumim pe această cale instituțiilor locale și centrale, ONG-urilor, asociațiilor de proprietari și locuitorilor care au contribuit cu date, care ne-au fost alături la evenimentele organizate și au contribuit activ la identificarea problemelor și găsirea soluțiilor privind diminuarea efectelor unui cutremur de intensitate ridicată asupra locuitorilor și a comunității.

Alert a ajuns în comunitate prin interesul, vizibilitatea și promovarea realizată de: DoR, FunkyCitizen, Urban Eye Film Festival, România Pozitivă, HotNews, Economica.net, TVR1, ProTv, Antena 1, Realitatea Tv, DiGi24, Național TV, Radio România Actualități, Arhitectura, Șapte Seri.

1 album, mai mult de 8000 de bucureșteni, 1 toolkit, 4 studii, 1 propunere de politică publică

Simțit de mulți ca o situație abstractă, cutremurul este amenințarea în fața căreia observăm că mulți ne blocăm, cuprinși de frică.

În 2017 am avut parte de câteva cutremure mari, în Italia, în Mexic…

Dar despre cel mare pe care se zice că îl așteptăm în România nu știm încă nimic. Sau… poate știm? Avem de fapt multe date despre cutremur, ceea ce nu putem avea este însă data și ora când acesta va veni.

Datele pe care le-am colectat, în acest an, în cadrul proiectului ALERT sunt acum sintetizate în două produse pe care le puteți accesa și voi gratuit:

Toolkit-ul (mic manual) pentru asociații de proprietari și proprietari
Propunerea de politică publică.

dezbatere alert - risc seismic 2017 — 14 septembrie 2017 – Dezbaterea Publică Alert – Risc Seismic cu tema: măsuri și politici publice destinate diminuării vulnerabilității orașelor expuse la risc seismic. Foto: Livia Ivanovici

Despre cercetarea de teren care arată condițiile în care 8000 de bucureșteni locuiesc sub risc seismic

Cercetarea de teren realizată de către echipa ALERT este prima care pune accentul pe nevoile și condițiile de locuire ale persoanelor care trăiesc sub risc seismic. Am pornit acest proiect din dorința de a afla în special numărul și nevoile persoanelor care locuiesc în clădirile cu risc seimic.

De exemplu am aflat că, în București:

din 307 imobile clasa I de risc seismic, pe care le-am cartat, 280 imobile sunt locuite, 23 clădiri au fost demolate, iar 14 imobile sunt neocupate
8032 de persoane trăiesc în cele 280 de clădiri
24% dintre apartamentele analizate, locuite, sunt ocupate de chiriași și nu de proprietari

Imobilele pe care le-am analizat până în prezent, reprezintă 89% din numărul total de clădiri încadrate în clasa I de risc seismic.

Câte clădiri au fost expertizate și încadrate în clase de risc seismic?

2365 de clădiri, conform datelor disponibile public

Câte clădiri de locuințe sunt în București?

132.171 de clădiri cu locuințe (conform recensământului din 2011)

Câte clase de risc seismic există?

Informația este disponibilă pe site-ul Alert: http://seismic-alert.ro/

Dar expertizele cu privire la riscul seismic când au fost făcute?

Între 1992 și 2001. În anii ‘90 au fost supuse expertizelor seismice, cu prioritate, (1) construcțiile de locuit înalte din beton armat realizate înainte de anul 1941 și (2) clădirile cu peste P+3 etaje, construite înainte de anul 1978 și care dețineau spații publice la parter sau alte nivele ale clădirii, într-un proces etapizat, la solicitarea municipalității. După 2000, procesul de expertizare a fost lăsat la latitudinea proprietarilor, nemaifiind solicitat de municipalitate și, ca urmare, numărul clădirilor expertizate după 2000 și încadrate în clase de risc seismic a scăzut considerabil (la câteva zeci în ultimii 20 de ani).

site seismic alert bucuresti — Platforma online Alert continuă colectarea de date. www.seismic-alert.ro

Toolkitul

Pornind de la situația reală constată în cadrul cercetării de teren am creat o broșură care vine în întâmpinarea nevoii de informare a locuitorilor, în special a celor din clădirile cu risc seismic, dar nu numai.

Toolkitul cuprinde informații selectate și avizate de specialiști cu privire la:

semnificația claselor de risc seismic
drepturile și responsabilitățile asociațiilor de proprietari
expertiza cu privire la rezistența structurală la cutremur
legislația din domeniu
acțiunile individuale de prevenire și atenuare a efectelor seismelor
surse de informare

Începând cu octombrie 2017 acest toolkit a fost distribuit gratuit asociațiilor de proprietari din București și locuitorilor participanți la cele 3 mese rotunde organizare în acest an de către echipa Alert.

Și dumneavoastră puteți să intrați în posesia acestui toolkit, varianta digitală aici: https://www.dropbox.com/s/aat5hmbrcdr7eao/Brosura-Online-Final.pdf?dl=0 sau să ne contactați la adresa alert@cridl.org pentru a intra în posesia variantei tipărite.

alert toolkit_Brosura risc seismic — Mic manual dedicat asociațiilor de proprietari și proprietarilor cu privire la riscul seismic

Propunerea de politică publică

În 2017, echipa Alert a elaborat 4 studii, rezultate din colaborarea cu specialiști în domeniul locuirii, al sănătății publice, al urbanismului etc. Studiile privesc 4 sub-teme majore ale Vulnerabilității la Risc Seismic a Muncipiul București:

Profilare sociologică a locuirii (nr. si profilul persoanelor ce locuiesc sub risc seismic) https://www.dropbox.com/s/91pbcmzfguxa0sy/Studiu1_profilare%20sociologica%20a%20locuirii.pdf?dl=0
Urbanism (areale afectate) https://www.dropbox.com/s/hhxr7b5ne6y8qbt/Studiu%20urbanism_final.pdf?dl=0
Vulnerabilitate (vulnerabilitate socio-demografică și teritorială) https://www.dropbox.com/s/pr8zoglniagj5qi/Studiu3_Vulnerabilitate.pdf?dl=0
Sănătate publică (capacitatea de răspuns a sistemului medical la situații de urgență) https://www.dropbox.com/s/hnv99hqdni52r07/Studiu4_ORS.pdf?dl=0

În data de 14 septembrie Alert a organizat Dezbaterea Publică Alert – Risc Seismic cu tema: măsuri și politici publice destinate diminuării vulnerabilității orașelor expuse la risc seismic. La acest eveniment au participat atât principalii actori din mediul instituțional cât și locuitorii din clădirile cu risc seismic. Concluziile celor 4 studii au fost aduse în discuție și dezbătute alături de reprezentanți PMB, IGSU, Primăria Sector 6, Primăria Sectorului 5, Primaria Sector 2, Administrația Fondului Imobiliar din cadrul PMB, Inspectoratul de Stat în Construcții, ISC, INFP, Poliția Sector 1 – Departamentul pentru Situații de Urgență. Instituțiile publice au avut ca parteneri de discuții reprezentanți ai specialiștilor din domeniu, ai sectorului privat precum și ai societății civile: Crucea Rosie, AICPS, Liga Habitat, Federația ONG pentru Dezvoltare, Salvați Copii, OAR București, ROGBC, administratori de bloc și locuitori din clădirile cu risc seismic.

Cele 4 studii au servit la fundamentarea documentului de politică publică “A locui, a se salva în Bucureștiul vulnerabil”. Destinat îmbunătățirii cadrului normativ privind locuirea sub risc seismic documentul are la bază date de actualitate și cercetări realizate în premieră după ‘90.

Propunerea de politică publică a fost deja trimisă autorităților locale și centrale cu atribuții în domeniu. Iar pentru toți cei care doresc să o consulte ea este public disponibilă aici: https://www.dropbox.com/s/flux6w3fn690q9q/Alert_Policy%20brief%202017_Locuirea%20sub%20risc%20seismic.pdf?dl=0

A locui, a se salva în Bucureștiul vulnerabil. Elemente de politică publică pentru îmbunătățirea cadrului normativ privind locuirea sub risc seismic

Și albumul?

Etapa ultimă a proiectului respectiv “Alert – proiect de conștientizare a riscului seismic în București. Etapa de consolidare”, a fost anunțată la început de 2017 odată cu lansarea unui album tipărit care cuprinde rezultatele primei etape a proiectului Alert, din 2016. Cartea “București. Orașul Vulnerabil” reunește articole și fragmente din cercetări cu privire la vulnerabilitatea orașului București în fața unui cutremur. Albumul se încheie cu ampla documentare fotografică realizată de Cătălin Alexa a tuturor celor 346 de clădiri din București care sunt încadrate în clasa I de risc seismic.

Bucuresti. Orasul vulnerabil-1

ALERT își continuă misiunea de a încuraja și a sprijini implicarea deopotrivă a cetățenilor și a administrației în mitigarea riscului și a efectelor unui iminent cutremur de intensitate ridicată.

Această serie de demersuri este parte a proiectului “ALERT – Proiect de conștientizare a riscului seismic în București. Etapa de consolidare.”, realizat în perioada martie – octombrie, cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program dezvoltat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile în parteneriat cu Romanian-American Foundation, sprijinit de Enel România și Raiffeisen Bank. Proiectul este realizat de Asociația Centrul Român pentru Inovație în Dezvoltare Locală – CRIDL având ca parteneri de conținut MKBT: Make Better și Observatorul Român de Sănătate. Alert este o inițiativă civică, 100% apolitică și non-profit.

Imprimir

Mai multe informații găsiți pe pagina proiectului: www.seismic-alert.ro

CONTACT:

alert@cridl.org

https://www.facebook.com/Alert-Proiect-de-constientizare-a-riscului-seismic-1574702256167316/

Save

IGSU, PMB alături de cetățeni și profesioniști la Dezbaterea Alert – Risc Seismic

82 de clădiri au fost consolidate între 1994 și 2016. Pe lângă acestea în București avem 346 de clădiri încadrate doar în clasa I de risc seismic. Trebui să fim conștienți însă că numărul total al clădirilor care au fost expertizate și a căror expertiză a fost făcută publică este de 2365 în condițiile în care în București avem 132.171 de clădiri cu locuințe (conform recensământului din 2011). Cele mai recente expertize publice au fost făcute în 2001, deci în urmă cu 16 ani.

Locuirea sub risc seismic a fost un subiect comun abordat deopotrivă de către IGSU, PMB, profesioniști și organizații ale societății civile în cadrul Dezbaterii Alert – Risc Seismic, care a avut loc ieri 14 septembrie la Galeria Mezanin din Palatul Universul din București. Din partea IGSU a vorbit Dl. Colonelul Benone Gabriel Duduc, Șeful Inspecției de Prevenire. El a pus accentul pe importanța implicării pro-active a societății civile în creșterea rezilienței la dezastre. În acest sens el a amintit că din 2016 este funcțională Platforma națională de reducere a riscurilor la dezastre, organism în care sunt implicați, alături de autorități, specialiști din societatea civilă, în gestionarea eficienta a dezastrelor și în găsirea de soluții. Șeful Inspecției de Prevenire a mai vorbit și despre programele anterioare derulate de către DSU prin IGSU precum “Nu tremur la cutremur”, campania națională de informare și pregătire a populației la cutremur care cuprinde și o serie de materiale video informative, ce se regăsesc pe siteul dedicat www.nutremurlacutremur.ro

Din partea PMB a vorbit Dna. Viceprimar Tomnița Florescu, care a precizat că dorește ca nou înființata Administrație Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic să reunească în cadrul ei toate specialitățile necesare în proiectele de consolidare și repunere în funcțiune a clădirilor cu risc seismic.

Din cadrul echipei proiectului Alert au vorbit Dl. Conf. Dr. Bogdan Suditu de la Facultatea de Geografie, Universitatea București și Dna. Oana Motea de la Observatorul Român de Sănătate. Dl. Conf. Dr. Bogdan Suditu, specialist în locuire și politici de locuire a vorbit și despre realitatea de pe teren așa cum arată ea acum în septembrie 2017: 8032 de oameni locuiesc în 272 de clădiri, încadrate în clasa I de risc seismic, în timp ce alte 23 de clădiri clasa I de risc au fost demolate, din totalul de 346 de clădiri aflate în clasa I de risc seismic, în București. Datele complete urmează a fi publicate pe site-ul www.seismic-alert.ro și de asemenea pe blogul proiectului Alert www.blog.seismic-alert.ro, unde se găsesc deja o serie de resurse de informare de la specialiști din domeniu.

El a accentuat faptul că discursul public și legislația stabilesc regulile și detaliază doar maniera prin care se poate face consolidarea, nu și cadrul de desfiinţare a clădirilor – ca soluţie tehnică de intervenţie, realizabilă în condiţiile legii, ca alternativă, cf. art.3 alin(2) din OG.20/1994 – atunci când costul consolidării este mai mare decât valoarea imobilului.

Dna. Oana Motea de la Observatorul Român de Sănătate a vorbit despre capacitatea de reacție a sistemului medical în caz de cutremur major și a punctat faptul că planurile existente se concentrează pe răspunsul pe termen scurt şi mediu, însă nu și pe consecinţele pe termen lung şi nu par să aibă în vedere dimensiunea socială a consecinţelor, în funcţie de specificul fiecărei comunităţi.

Dezbatere Alert - Risc Seismic 14 sept_mkbt — Foto: Livia Ivanovici

Alături de IGSU și PMB au luat parte la eveniment și alte instituții publice, care au răspuns întrebărilor publicului atât înainte cât și în cadrul celor patru mese rotunde, care au urmat în cea de a doua parte a dezbaterii: Primăria Sector 6, Primăria Sectorului 5, Primaria Sector 2, Administrația Fondului Imobiliar din cadrul PMB, Inspectoratul de Stat în Construcții, ISC, INFP, Poliția Sector 1 – Departamentul pentru Situații de Urgență. Instituțiile publice au avut ca parteneri de discuții reprezentanți ai specialiștilor din domeniu, ai sectorului privat precum și ai societății civile: Crucea Rosie, AICPS, Liga Habitat, Federația ONG pentru Dezvoltare, Salvați Copii, OAR București, ROGBC, administratori de bloc și locuitori din clădirile cu risc seismic.

Dezbatere Alert - Risc Seismic 14 sept_mkbt_2 — Foto: Livia Ivanovici

Cele 4 mese rotunde desfășurate în paralel au identificat cauze și efecte pe baza celor 4 problematici evidenția de către echipa Alert în cadrul Proiectului de Conștientizarea a Riscului Seismic:

Abordarea teritorială a vulnerabilității – areale din oraș cu vulnerabilitate ridicată
Capacitatea de reacție a sistemului medical în caz de cutremur cu intensitate ridicată
Acțiunea colectivă în cadrul condominiilor pentru consolidarea locuințelor colective
Finanțarea consolidării fondului construit vulnerabil la seism.

Dezbatere Alert - Risc Seismic 14 sept_mkbt_6 — Foto: Livia Ivanovici

Dezbaterea Alert – Risc Seismic* din data de 14 septembrie a fost centrată în egală măsură atât pe prezentarea către reprezentanții autorităților publice, cu responsabilități în domeniu, a informațiilor și datelor obținute în cadrul proiectului Alert, din discuțiile cu proprietarii și reprezentanții asociațiilor de proprietari, cât și pe crearea unui cadrul de dialog între autorități, profesioniști și cetățeni.

În concluzie dezbaterea a arătat că indentificarea problemelor de care se lovesc autoritățile, asociațiile de proprietari și locuitorii Bucureștiului, respectiv a soluțiilor pentru aceste probleme trebuie să rezulte dintr-un cadru de dezbatere coerent și constructiv, în care toți cei menționați să-și expună opiniile.

Insuficienta actiune pe tema vulnerabilității la risc seismic a Bucureștiului și nu numai se datorează și lipsei de presiune din partea cetățenilor pe această temă. De aceea echipa Alert – Proiect de Conștientizare a Riscului Seismic consideră că dezbaterea consistentă și consecventă a acestei teme în continuare, în spațiul public, este extrem de necesară pentru a obține soluțiile pe care cu toții ni le dorim pentru a ne știi în siguranță.

Alert continuă să încurajeze și să sprijine implicarea deopotrivă a cetățenilor și a administrației în mitigarea riscului și a efectelor unui iminent cutremur de intensitate ridicată, prin publicarea la finalul lunii octombrie a unei propuneri de politică publică și a unui toolkit pentru asociațiile de proprietari.

*Acest demers este parte a proiectului “ALERT – Proiect de conștientizare a riscului seismic în București. Etapa de consolidare.”, realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program dezvoltat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile în parteneriat cu Romanian-American Foundation, sprijinit de Enel România și Raiffeisen Bank. Proiectul este realizat de Asociația Centrul Român pentru Inovație în Dezvoltare Locală – CRIDL având ca parteneri de conținut MKBT: Make Better și Observatorul Român de Sănătate. Alert este o inițiativă civică, 100% apolitică și non-profit.

Save

Dezbatere Alert – Risc Seismic – 14 septembrie

6129 este doar o parte din numărul oamenilor care locuiesc în clădiri Clasa I de risc seismic, în București. Aceștia sunt, conform datelor colectate până în iulie 2017, locuitorii din aproximativ 50% dintre clădirile încadrate în Clasa I de risc și au fost identificați prin cercetarea de teren realizată în cadrul proiectului Alert.

Echipa Alert – proiectul dedicat conștientizării riscului seismic în București, organizează Dezbaterea Publică Alert – Risc Seismic cu tema: măsuri și politici publice destinate diminuării vulnerabilității orașelor expuse la risc seismic.

Diminuarea vulnerabilității la risc seismic a Municipiului București este un scop comun care aduce împreună instituții publice, organizații profesionale și organizații ale societății civile, deopotrivă.

Când? 14 septembrie 2017, 15:00 – 17:30

Unde? Galeria Mezanin, Palatul Universul, corp B, parter

(se intră prin spate, dinspre Parcul Cismigiu, prin Intrarea Rigaș)

La acest eveniment sunt invitați principalii actori din mediul instituțional și privat.

Ne dorim să creăm un cadru pentru oportunități de colaborare. Dezbaterea Publică Alert – Risc Seismic din data de 14 septembrie susține identificarea activă de soluții comune și oportunități de conlucrare (între instituții publice, profesioniști și organizații ale societății civile) pentru a adresa vulnerabilitatea orașului ce ne privește pe noi toți, locuitori ai săi, deopotrivă.

În partea a doua a evenimentului se vor desfășura în paralel 4 mese rotunde corespunzătoare celor 4 teme majore identificate în cadrul Proiectului Alert:

Abordarea teritorială a vulnerabilității – areale din oraș cu vulnerabilitate ridicată
Capacitatea de reacție a sistemului medical în caz de cutremur cu intensitate ridicată
Acțiunea colectivă în cadrul condominiilor pentru consolidarea locuințelor colective
Finanțarea consolidării fondului construit vulnerabil la seism.

Programul evenimentului

Ce este Proiectul Alert?

Alert este proiectul dedicat constientizării riscului seismic în București. Platforma online www.seismic-alert.ro culege informații de la cetățeni și voluntari despre clădirile cu risc seismic din București, în special numărul și nevoile persoanelor care locuiesc în acestea. Blogul Alert www.blog.seismic-alert.ro publică resurse de informare de la specialiști din domeniu.Alert este o inițiativă civică, 100% apolitică și non‐profit, realizată de Asociația Centrul Român pentru Inovație în Dezvoltare Locală ‐ CRIDL având ca parteneri de conținut MKBT: Make Better și Observatorul Român de Sănătate. Această dezbatere este parte a “ALERT – Proiect de conștientizare a riscului seismic în București” realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program dezvoltat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile în parteneriat cu Romanian‐American Foundation, sprijinit de Enel România și Raiffeisen Bank.

Save

București vs. Tokyo. Percepția riscului seismic în Romania și Japonia

Cutremur − culturalism, tehnologism și educație

Abordarea științifică a pericolului exclude idei construite cultural despre frică, incluzând doar factori mai pragmatici, remarcau în 1982 Douglas și Wildavsky (1). Atitudinea în fața dezastrelor naturale și credințele legate de acestea își au sursele în diferite religii sau tradiții morale.

București vs. Tokyo. Percepția riscului seismic în Romania și Japonia

În cazul 3.11 (prescurtarea cutremurului urmat de tsunami în Tohoku – Marele Dezastru din Estul Japoniei – din 2011) „cultura colectivistă”, „spiritul comunitar” și „atitudinea budistă” au fost considerate principalele avantaje în mobilizarea viguroasă de după calamitate. Mai degrabă decât tehnologismul – ideea că totul se datorează tehnologiei
și bunăstării economice −, culturalismul − importanța centrală a unei culturi în forța organizatoare – a salvat situația, ne spuneau The National Post si Associated Press in 2011:

„calmul extraordinar al arhipelagului în condiții în care probabil în orice alt loc s-ar fi ajuns la haos”

„Cultura japoneză încurajează responsabilitatea individuală în parallel cu un puternic simț al solidarității, iar această combinație este una foarte solidă”, considera sociologul Frank Furedi.
„În cultura japoneză, există un soi de nobilitate în suferință, strângând din dinți, căutând interior resursele spirituale și psihologice”, explica antropologul John Nelson.

„Mi se pare o atitudine budistă” […] “Occidentalilor le-ar putea parea pasivă, dar nu este așa. E nevoie de foarte multă putere pentru a rămâne calm în fața terorii.” declara antropoloaga Glenda Roberts.

Teoriile abundă când vine vorba despre ce anume îi face pe japonezi să fie atât de rezilienți și cooperanți. Unii citează nevoia istorică de a munci împreună pentru a crește orez într-un arhipelag supra-populat și ușor pradă dezastrelor naturale. Alții se gândesc la natura ierarhică a relațiilor umane și la frica – că tot vorbim de frică – de a se face de rușine în fața altora.

În tradiția creștină, cutremurele sunt asociate cu sfârșitul lumii. Scenariile apocaliptice sunt o problemă, pentru că transformă cutremurul în coșmarul la care nimeni nu vrea să se gândească și care toată lumea speră că nu se va întâmpla, cum este cazul în România. În acest sens, gânditul la cutremur este similar cu vizionarea de filme apocaliptice. Iar accesul contemporan vizual, aproape instantaneu, la informații despre dezastre naturale din diverse părți ale lumii, deși ar trebui să fie evocativ, seamănă tot cu ficțiunea.

Apoi, odată cu abandonul extensiv de către Stat al problemelor sociale și trecerea responsabilității către individ, în ultimii 25 de ani, România a suferit de o formă mult mai acută de neoliberalism decât Japonia, care încă este o cultură colectivistă.

În plus față de diferențele și tradițiile culturale, mai intervine și memoria. Un cutremur major într-un anume loc este un eveniment relativ rar, astfel că până și indivizii care locuiesc în zone cu risc seismic mare au o experiență personală redusă, uneori inexistentă. (2) Frecvența cutremurelor este relativ mare în Japonia, ceea ce crește atât experiența cât și prevenirea riscului: între cutremurul din Kobe în 1995 și 3.11 au trecut doar 16 ani. Amintirile pe termen scurt și mediu sunt foarte importante pentru a mobiliza constructiv frica unei generații, iar din acest punct de vedere 1977 s-a întamplat „de prea mult timp” (aproape 40 de ani).

Apoi, obiceiurile riscante sau comportamentele periculoase sunt conform cu stilul de viață modern, iar încălcarea normelor reflectă o creștere a bunăstării care maschează vulnerabilitatea. Mileti (3) este de părere că orice îmbunătățire a acestei vulnerabilități trebuie să include soluții practice simple. Bunăstarea, tehnologismul sau culturalismul unei țări, cum e cazul Japoniei, sunt importante, dar nu suficiente.

Argumentul nostru este ca succestul gestionării cutremurului în Japonia rezidă în educație. Vom arăta importanța acesteia comparând Japonia și România după două dimensiuni de analiză: școala și managementul riscului.

Cutremurul în școală

În mai 2010, Ministerul Educației, Culturii, Sportului, Științei și Tehnologiei (MEXT) din Japonia a raportat rezultate importante despre comportamentul la evacuare în caz de cutremur (4). Studiul expune cele patru principii ale acestui comportament, verificate la cutremurele precedente:
1. Căutarea unei mobile rezistente ca refugiu
2. Protejarea capului și ascunderea trupului
3. Nepărăsirea clădirii odată ce cutremurul a fost perceput
4. Verificarea surselor de foc în timpul cutremurului

Primul principiu, de exemplu, dovedise rezultate mixte. La un cutremur cu magnitudinea 6 sau 7 pe scara Richter este greu să cauți sau să te deplasezi către mobile, din cauza dezechilibrării. Apoi, 10% din decesele în cazul cutremurului din Kobe s-au datorat fie prăbusirii mobilelor, fie în timp ce oamenii încercau să ajungă la ele. În cazul tuturor celor patru principii existau și supraviețuitori și morți printre cei care au încercat să le urmeze.

Dar importanța acestui raport, realizat cu mai puțin de un an înainte de 3.11, nu a constat în consolidarea sau critica celor patru principii, ci în sublinierea faptului că indivizii trebuie să fie capabili să ia decizii rapide în funcție de situația în care se află. Fiecare persoană trebuie să reacționeze corect în funcție de ceea ce a învațat la școală. (5)

Pentru a face astfel de afirmații într-un raport, Guvernul trebuie să fie destul de sigur pe practicile educaționale existente. În astfel de situații oamenii folosesc heuristica (6) – rezolvarea unei probleme cu o soluție practică imperfectă, dar suficientă pentru scopul imediat, pentru care se folosesc de intuiție, bun simț, stereotipare etc. – judecând situații complexe prin analogie cu situații simple. Pentru a lua o decizie bună în câteva secunde, sub impactul terorii, este nevoie de antrenament, adică învățare și apoi repetare, până ce procesul devine reflex, precum condusul mașinii.

București vs. Tokyo. Percepția riscului seismic în Romania și Japonia

În Japonia există programe educaționale speciale în caz de cutremur, la nivel preșcolar și școlar. Cele două cele mai importante și intensive sunt în școala primară. Primul, organizat de MEXT, formează învățătorii pentru cursurile speciale despre ce trebuie să facă copiii în caz de cutremur. Cel de-al doilea introduce ore cu specialiști ai administrației locale – fiecare prefectură are un Consiliu al pregătirii pentru dezastru – care, așa cum am avut ocazia să observăm la Tokyo, îi învață pe elevi despre tehnici de supraviețuire la stres și importanța exersării în mod regulat.

Există studii care atestă că expunerea cât mai devreme la educație în acest sens crește potențialul de estimare a pericolului și duce la o mai bună pregătire pre și post dezastru. În multe statistici post 3.11, părinți au declarat că nu ar fi supraviețuit dacă nu-și ascultau copiii.

Comparativ, în România, Inspectoratul General al Situațiilor de Urgență (IGSU), subordonat Ministerului Afacerilor Interne, este cel care are în grijă toate programele educaționale despre cutremur și alte dezastre naturale. IGSU lucrează în parteneriat cu Minsterul Educației și Cercetării, precum și cu alte instituții, cum ar fi Consiliul Național al Audiovizualului, pentru a propune materiale informative generale, disponibile pe site-ul IGSU.

La începutul lui 2015, IGSU a lansat Campania națională de informare și pregătire a populației, alegând un slogan destul de nefericit: „Nu tremur la cutremur” (7); în interviurile pe care le-am realizat în 2015 puțină lume auzise de campanie și încă și mai puțină văzuse materialele incluse. Admitem că lucrurile ar putea sta altfel în prezent. Invățătorii/profesorii au libertatea de a folosi aceste materiale și datoria de a informa elevii de două ori în școala primară, odată în gimnaziu și încă odată în liceu (8), adică un total de patru ori în doisprezece ani de școală. Formatul și conținutul sunt hotărâte de fiecare profesor, fără implicarea vreunui specialist.

Între 2013 și 2014 am observant predarea prevenirii în caz de cutremur în școli din România, după care am predat noi înșine lecții de prevenire. Majoritatea elevilor nu aveau nicio cunoștință despre lucrurile de bază pe care le-ar avea de făcut în cazul unui cutremur sau cum să fie pregătiți pentru un dezastru natural în general (nici măcar nu puteau face diferența între măsurile care trebuie luate în caz de cutremur sau incendiu).

Ziua Prevenirii Dezastrelor ilustrează și ea diferențele radicale în ceea ce privește educația legată de cutremur și politicile aferente. De fiecare 1 septembrie, Japonia sărbătorește Ziua Prevenirii Dezastrelor. Data nu este aleasă la întâmplare: pe 1 septembrie 1923 a avut loc Marele Cutremur din Kanto, cu o magnitudine de 7.9 pe scara Richter, devastând Tokyo, Yokohama și alte prefecturi vecine. Unul dintre cele mai catastrofale cutremure din istoria Japoniei a coincis cu un taifun care a ajutat la împrăștierea incendiilor izbucnite din cauza cutremurului.

Consiliile locale organizează exerciții de urgență pe durata întregii zile. Unele constau în feritul de obiecte în cădere, altele în evacuări rapide ale clădirilor. La numeroase școli primare și gimnaziale, fiind prima zi după vacanța de vară, exercițiile fac parte din ceremonii. În 2012 am asistat la un astfel de exercițiu, în care toți elevii părăseau clădirea școlii cu ghiozdanele pe cap. În 2013 am asistat, într-un parc din Tokyo, la activități similar organizate pe o platformă seismică, ce includea un simulator de cutremur. Psihologic și metodologic, Ziua Prevenirii Dezastrelor are o greutate.

Și în România IGSU organizează o zi a prevenirii dezastrelor, în prima marți 13 a anului, plasând elementul psihologic în superstiție și dându-i astfel un aspect fie fatalist, fie ironic, după caz. Faptul că data este alta în fiecare an o face imposibil de reținut. În 2013 a fost august, în 2014 mai. IGSU a organizat ateliere de informare pentru părinți și copii, cu o atmosferă care ne-a părut mult prea informală. Nu am găsit nicio informație despre dacă sau ce s-a întâmplat în 2015 și 2016.

Managementul riscului seismic

Japonia este faimoasă pentru tradiționalul design al clădirilor, astfel încât să fie rezistente la cutremur. Gojunoto este o pagoda ridicată în 1407 în orașul Nara, cu risc de prăbusire practic nul. Cele cinci etaje oscilează în faze opuse, împiedicând colapsul structurii. Aceeași tehnică este folosită la construirea clădirilor moderne.

În 2012, 75% din clădirile din Japonia au fost declarate rezistente la cutremur. Planurile de îmbunătățire a pregătirii pentru cutremur include creșterea acestui procent la 90% și introducerea unor scutiri de taxe suplimentare pentru modificările necesare. Trebuie însă menționat că viața clădirilor în Japonia este relativ scurtă, astfel încât majoritatea celor existente sunt construite recent și cu noile standarde de siguranță. Aceste standarde sunt folosite ca instrumente de marketing pe piața imobiliară, accelerând astfel utilizarea ultimelor tehnologii.

Un exemplu de astfel de tehnologie a fost rezultatul constatării că majoritatea accidentelor dintr-un spital în timpul cutremurului din Kobe au fost rezultatul prăbușirii bârnelor sau a mobilierului; în prezent, mobilele sunt fixate în pereți, tavanul și plafonul ranforsate cu oțel, la fel și fundația.

Același neoliberalism de care vorbeam în prima parte ar putea fi explicația pentru slabele standarde de siguranță ale clădirilor construite după 1989 în România și dificultățile de impunere a normelor în fața profitului pieței imobiliare, pe un mecanism al vulnerabilității, în totală opoziție cu ce se întâmplă în Japonia. În plus, deși în anul 2000 a început un program de consolidare a clădirilor din București, până în 2013 fuseseră finalizate doar 16.

Dar să nu insistăm pe ranforsarea clădirilor, care este un process îndelung și costisitor, ci să ne oprim puțin la măsurile „post”-cutremur. În Japonia, fiecare cartier are adăposturi menținute în perfectă stare, pregătite pentru prim-ajutor. Cetățenii poartă la ei în permanență o broșură cu harta acestor adaposturi și câteva informații de bază. Geanta de supraviețuire e mereu la îndemână, pregătită cu provizii de genul încărcătoare solare sau conserve. În afară de instituții speciale pentru situații de urgență, de tip Crucea Rosie, există o multitudine de voluntari, de la medici la ingineri și alți specialiști, extrem de bine pregătiți, în baze de date ușor accesibile.

În România nu există un plan de acțiune general sau local, nici spații de tip adapost, totul fiind lăsat la mâna responsabilității individuale sau a micro-planului. Locuitorii nu au nici cea mai vagă idee despre unde trebuie să meargă în caz că li se prăbușește clădirea la cutremur; școlile și clădirile publice care au fost desemnate oficial pe post de adăposturi în caz de dezastru natural nu sunt echipate pentru prim-ajutor și nici nu stochează provizii. Unele clădiri au adăposturi antiatomice la subsol, dar de obicei acestea sunt încuiate, cu cheia la șeful asociației de proprietari, și majoritatea sordide sau parțial inundate, fără provizii. Cultura genții de supraviețuire nu există. Există cultura depozitării de alimente, dar în spiritul războiului și al lipsei de resurse: făină, orez, zahăr etc., inutile în caz de calamitate.

Primăria Bucureștiului pretinde că ar fi distribuit, în 2013, 4000 de genți de supraviețuire locuitorilor clădirilor cu bulină; unii cetățeni au declarat că au primit lanterne și fasole uscată, dar nu și apă sau baterii. Indiferent de folclor, gestul este unul superfluu în contrast cu declarația fatalistă a fostului primar că, în caz de cutremur puternic, jumătate de milion de oameni, mai mult de un sfert din populația Capitalei, ar rămâne fără acoperiș.

Marile cutremure au o recurență de cincizeci de ani în România, iar ultimul devastator a avut loc în 1977, astfel încât Guvernul consideră că e nevoie de acțiune. Ce anume însă reprezintă această acțiune, în afară de o campanie de animații, rămâne un mister.

Comparația între Japonia și România poate fi considerată una inegală, între o țară dezvoltată și una încă în curs de dezvoltare, cu diferențe majore, atât culturale, cât și de acces la noile tehnologii. Dar educația și seriozitatea, implementate de la vârste fragede, sunt mai puțin costisitoare, ușor accesibile și transferabile. Este, așa cum am arătat, și cazul altor măsuri de prevenire a riscului seismic. Cu toate acestea, surprinzător, până și la capitolele unde România ar putea compensa, diferențele par de nedepășit, mai ales când vine vorba de atitudine.

Articol realizat de: Raluca Nagy şi Horea Sibişteanu și publicat în volumul „București. Orașul Vulnerabil”, ca parte a proiectului Seismic Alert. Cartea a fost realizată cu sprijinul MKBT: Make Better și a OAR (Ordinul Arhitecților din România).

Notele și bibliografia articolului sunt disponibile aici.

Proiectul Seismic Alert, dedicat conștientizării riscului seismic în București, continuă în 2017 cu sprijinul:

Imprimir

Dincolo de bulina roșie : Studiind locuirea și activitățile în clădiri cu risc seismic ridicat

Am ajuns săptămâna trecută la Santiago de Chile cu un proiect de cercetare. În prima zi, am luat liftul în clădirea unde voi locui o perioadă și am apăsat butonul indicând etajul 21. Mai era în lift o doamnă care a exclamat, îngrijorată: „ah, 21, cum stai acolo băiatule, la următorul cutremur ar fi fatal! Îmi amintesc și acum ce panică a fost anul trecut”.

Ce-i drept, Santiago este afectat foarte des de cutremure puternice – în 2015 ar fi fost mai mult de 500 de cutremure peste 4 grade pe scara Richter! – dar sunt de obicei foarte puține victime, datorită codurilor de construcție foarte stricte. La etajele superioare însă, zguduirile sunt atât de puternice, că lasă locuitorii traumatizați – după cum mi-au mărturisit deja mai mulți pe aici. Efectul interacțiunii din lift și a conversațiilor ulterioare nu s-a lăsat așteptat – creierul a intrat într-un mod de panică și simt la fiecare pas că acum, în fiece secundă, ar putea începe un alt cutremur de 7 grade. Știu, rațional, că riscul este limitat, iar puținele victime în Chile de la ultimele cutremure erau în locuințe de chirpici din zone periurbane, dar o stare de panică și anxietate marchează fiecare zi de când sunt aici, fără a o putea încă digera. Dar, la cum îmi spuneau alți nou-veniți, la un moment dat te obișnuiești cu ideea și viața continuă. Situația subliniază, mai mult decât orice, disonanța între partea rațională – riscul redus de pericol direct de vătămare – și partea emoțională – anxietatea față de experiența zguduirii însăși, atât a mea, cât și a femeii din lift. În cercetările făcute de studenții mei anul acesta în București, disonanța reapare în cazul locuirii cu risc seismic, dar în sens invers. A locui sau lucra în clădiri expertizate tehnic ca fiind de risc I ar însemna, la prima vedere, rațional a fi expus unui risc direct de pierdere a vieții, și/sau a locuinței. Dar ceea ce sugerează cercetările masteranzilor, oglindind discuții despre problematica riscului în științele sociale, este că locuitorii dezvoltă o serie de mecanisme cognitive, emoționale și socio-materiale pentru a trăi în condiții de risc.

Proiectul de cercetare interdisciplinar a vizat locuirea și desfășurarea de activități în clădirile expertizate cu risc seismic ridicat („cu bulină”). Studenții de la SNSPA (Masterat Antropologie) și UAIUM (Masterat Urbanism și Politici Publice) au lucrat în echipe interdisciplinare, explorând cartiere și povești de viață, problematizând metodologii de cercetare și etică, și constant interogând preconcepții și așteptări. (1)

Am pornit discuția de la un număr de teme și întrebări. În primul rând tema locuirii/activității desfăsurate în condiții definite din exterior ca fiind de risc. Care este viața de zi cu zi pentru locuitori și angajați în astfel de clădiri? O întrebare secundară a fost care este efectul prezenței clădirilor cu risc seismic în imediata vecinătate (ex. case sau terase adiacente unui calcan de bloc interbelic „cu bulină”, deci în risc conex de distrugere sau deteriorare). O a doua temă s-a legat de așteptări și problema responsabilității. Ce viziune au locuitorii și cei care lucrează în spații comerciale etc privind posibilitățile de consolidare? Cu privire la consolidarea clădirilor, care sunt așteptările celor care locuiesc/lucrează în astfel de situații față de autorități publice, organizații non-guvernamentale, cartier sau proprii vecini? Dacă au avut deja o experiență de discuții cu anumiți actori, cum a fost această experiență? În ce măsură se negociază/se discută colaborări și organizarea de grupuri de acțiune? Masteranzii au intervievat proprietari și chiriași, locuitori și agenți economici. Uneori au avut abordări diferite. Antropologii au creionat mecanismele pentru a face față locuirii cu risc seismic, arhitecții și urbaniștii au venit cu propuneri și soluții. Alteori și-au contopit ideile și și-au provocat „limitele” și lentilele disciplinare pentru a realiza că normativul și analiticul pot să fie într-un dialog și nu numai în competiție. Au reflectat asupra eticii de a cerceta un subiect delicat – cum poți vorbi despre astfel de lucruri cu oamenii?

La final, cadrele interpretative au fost multiple, teoriile antropologice sau cognitive s-au succedat, „bunele practici” din urbanism și politici publice invocate au fost multiple. Dar am decis să las aici în prim plan vocea locuitorilor interlocutori:

I. Decizia de a rămâne în clădirile cu bulină.
A. Confort
„aici am stat 30 de ani, am investit, este un loc comfortabil” (parafrazare)
„apartamentul este generos și ne permite să ne desfășurăm activitățile artistice de zi cu zi, fără să mai fie cheltuieli în plus legate de un alt spațiu pentru creație.” (parafrazare)
B. Neîncredere în expertizare
„Nu era nevoie să fie pus [imobilul] pe listă! … S-ar putea să cadă și cele fără bulină, și cele construite mai recent, așa că nu am nicio siguranță, chiar dacă mă mut … Cei de la Primărie sunt niște escroci!”
„arată bine, nu are nici o crăpătură”
„A pus un avocat ochii pe clădire și atunci a apărut bulina.”
C. Neîncredere în consolidare
„Nici nu e cazul de reconsolidare. Vedeți dvs. e o clădire măsea – lipită de alte 2 case. Nici nu ar avea cum să o reconsolideze decât prin interior, pe afară nu e loc […] Eu mi-am băgat toți banii în casa asta și nu las pe nimeni să mi-o strice. Ati văzut cum se face consolidarea pe interior? E dezastru.”
„o dezordine în munca lor [a autorităților ]”
D. Strategii și mecanisme
„Nu mă interesează că se poate întâmpla ceva, că are bulina. Au mai fost cutremure de atunci. Le-am simțit pe toate, dar nu s-a întamplat nimic, nu a căzut nimic. Nu am nici un sentiment, frică, omul o viață are.”
„o să mă așez în tocul ușii dacă vine” (parafrazare)

II. Responsabilitate pentru consolidare
A. Primăria
„Eu aș depune documentația necesară consolidării blocului. Decizia revine Primăriei. Și responsabilitatea, tot Primăriei. De aceea, aș fi de acord cu obligativitatea consolidării acestui gen de clădiri. Prin mutarea locatarilor în alte imobile, scutirea de la plata sau crearea de facilități de plată și consolidare. Nu vei obține niciodată unanimitate în rândul locatarilor”
„Legislația ar trebui modificată în așa fel încât responsabilitatea să revină în totalitate autorităților”
„Responsabilitatea reabilitării revine autorităților, cu atât mai mult cu cât e vorba și de imaginea orașului”
„Locatarii sunt de acord cu consolidarea, pentru că au trecut acele vremuri în care le era frică de acest lucru, și trebuie să se dea o lege în care să vizeze locatarii, pentru că este în interesul lor și al publicului, o lege care să fie la limita în a-ți respecta proprietatea, dar va fi în regulă și cu domeniul public”
B. Locatarii
„Locatarii blocului ar trebui să facă ceva și administratorul, să aducă niște planuri și să facem ceva împreună. Eu sunt din Moldova și am învățat că trebuie să ne gospodărim singuri, păi nu?”
„proprietarii sunt de acord cu reconsolidarea, dar Primăria pune probleme”

Rezumatul unei echipe de masteranzi:

„[Ni] se pare că unii chiar sunt înverșunați împotriva autorităților și chiar se „luptă» cu ele ca să nu fie dați afară și sunt împotriva bulinei considerând că nu-și are rostul. Alții așteaptă încă ca autoritățile să intervină, deși speranțele sunt slabe, și păstrează bulina ca să fie în vizor pentru eventuale consolidări. Iar altora le este indiferent, mai ales dacă sunt chiriași și stau pe perioada scurtă sau nedelimitată, spun că autoritățile nu fac oricum nimic. În ceea ce privește teama de riscul seismic, aceștia fie spun că e o prostie să stai cu frică, alții nu au unde să se mute pentru că, având bulina, nimeni nu prea vrea să cumpere și dacă da, la un preț mic, dar sunt conștienți de pericol. Pe viitor, mai nimeni nu va vrea să se mute, doar chiriașii care nu se gândesc oricum la stabilitate (mai sunt unii care se gândesc că dacă ar pleca, probabil că ar păstra și chiria acesta ca să aibă unde să se întoarcă).” (2)

Putem reflecta la aceste rezultate examinând însuși conceptul de locuire sub risc sau riscul în sine. Începând cu anii 1990, în științele sociale s-au afirmat în mare două teorii privind riscul: cea a antropoloagei britanice Mary Douglas și a politologului american Aaron Wildavsky, care leagă riscul de cultură și o a doua, cea a societății riscului, promovată de sociologii Ulrich Beck și Anthony Giddens. Acestea situează riscul într-un cadru mai amplu social și cultural, susținând că atitudinea față de risc nu este, deci, explicabilă prin teoria alegerilor raționale – oamenii nu iau decizii legate de risc prin o cântărire matematică a probabilităților.

Teoria culturală a riscului susține că relația dintre indivizi și risc depinde de cadrul socio-cultural din care provin; indivizii adoptă comportamente specifice legate de risc în funcție de principiile susținute de grupuri sociale sau instituții de care aparțin. Douglas și Wildavsky, analizând raportarea la două teme de risc pentru comunități din Statele Unite în anii 1980 – poluarea aerului și energia nucleară – au observat o diferențiere de atitudini între oameni în legătură cu reperele lor socio-culturale. Pentru cei cu repere colectiviste, egalitare, riscul este maximizat, pentru că temerea de dezastre de mediu devine justificare pentru restricționarea industriei văzute, totodată, ca sursă a inegalității. În contrast, pentru cei cu repere individualiste sau ierarhice, riscul de mediu este respins, oglindind de fapt dorința lor de a limita intervențiile în domeniul privat.

În cazul riscului seismic în București, teoria culturală poate în mod similar lega minimizarea riscului seismic de către un număr de persoane cu repere sociale, precum lipsa generală de încredere în instituții (motivând deci argumentul că expertiza nu are temei sau că o consolidare făcută de primărie va fi deficitară) sau de repere fataliste (va fi ce va fi), individualiste (nu este risc și nu vreau să vină statul să confiște proprietatea/renoveze cum vor ei) sau ierarhice (statul este responsabil, va face ceva, cum nu face, riscul nu poate să fie așa mare). În plus, spre deosebire de Chile, unde cutremurele puternice sunt foarte dese, în București, cutremurele sunt evenimente marcante pentru anumite generații, sunt repere ale memoriei colective, dar nu afectează zi de zi viața oamenilor și riscul lor poate fi minimizat. Indivizii își asumă riscuri și pentru că acestea există ca opțiune pentru ei, prin existența unor instituții sociale percepute ca fiind protectoare sau a unor mecanisme de rezistență. Comportamentele specifice de evitare sau asumare a riscurilor țin de anumite tipare ale relațiilor dintre indivizi și diverse instituții sociale.

Pentru Giddens și Beck, trăim în o societate a riscului, în care discuțiile și temerile legate de viitor domină. Ei pornesc discuția de la hazarde antropice, precum explozia de la Cernobâl și mari scandaluri de mediu. Chiar dacă cutremurele au surse naturale, dinamica societății riscului intervine și aici pentru că instituțiile sociale legate de reducerea, prevenirea sau administrarea riscului devin ele însele riscuri. Sociologia riscului discută și cum riscurile au un impact diferențiat în funcție de clasă. Pentru a merge mai departe, după cum argumentează sociologul Zygmunt Bauman, trăim vremuri în care certitudinea și progresul legate de modernitate au fost înlocuite de îndoieli, incertitudini și ambiguitate. Din această perspectivă, asistăm nu la o societate a riscului, ci la una a incertitudinii: statul modern nu mai este sursă de stabilitate, ci de ambiguitate. În contextul românesc, statul post-decembrist este văzut adesea ca ambiguu, contradictoriu, ineficient, iar aceste perspective se răsfrâng în multe interviuri cu rezidenții clădirilor cu risc seismic: totul este pus la îndoială, de la expertizare, văzută ca posibil eronată ori comandată pentru a satisface anumite interese, la consolidare – metodele folosite, incertitudinea temporală (cât timp vor sta în locuințe temporare), temerea de pierdere a proprietății (motivată și de precedentele din istoria recentă a statului român). Însă percepția statului ca agent al incertitudinii și ambiguității are rădăcini nu atât în colapsul modernității (erau oare românii, sub comunism, ideologie în mod absolut a modernității, încrezători în stat ca agent al certitudinii și progresului?), ci în construcția relațiilor bazate pe neîncredere între actori – între membrii comunității, între locuitori și stat, explicate fie prin prisma climatului de supraveghere și poliție politică din socialism, fie prin o înțelegere a rădăcinilor mai adânci ale privirii adesea hobbesiene asupra mediului social.

Dincolo de privirea de ansamblu a reperelor socio-culturale și dinamicilor societale, greu de controlat, dar important de înțeles, cercetarea implică anumite elemente care pot servi pentru politici publice legate de risc seismic. Acestea pot include o nouă campanie de expertizare tehnică bine definită și transparentă sau cel puțin cu o comunicare mai bună, o flexibilitate mai mare legată de tipul de consolidare, o transparență în proceduri, cât și o deschidere către dialog – oamenii se plâng de faptul că primăria nu acceptă soluții alternative de consolidare și este foarte rigidă cu procedura, în timp ce aceasta rămâne imprevizibilă temporar. Dincolo de toate este nevoia de a implica locuitorii cât mai mult în discuții și consultări, și de a înțelege prin cât mai mult dialog care sunt perspectivele lor, mutând procesul dincolo de bulină.

Articol realizat de: Gruia Bădescu și publicat în volumul „București. Orașul Vulnerabil”, ca parte a proiectului Seismic Alert. Cartea a fost realizată cu sprijinul MKBT: Make Better și a OAR (Ordinul Arhitecților din România).

Notele articolului sunt disponibile aici.

Proiectul Seismic Alert, dedicat conștientizării riscului seismic în București, continuă în 2017 cu sprijinul:

Imprimir

Bulina Roșie − ce urmează după ce ne „obișnuim” cu clădirile încadrate în clasa I sau II de risc seismic

Am ignorat bulina roșie. Timp de un an, în 2009, am mers aproape săptămânal pe strada Speranței numărul 24, unde, într-un minunat apartament cu terasă, aflat la ultimul etaj, aveam să conturez alături de alți liber cugetători ideea asociației Odaia Creativă. La fiecare vizită observam panoul circular roșu ce îmi comunica: „clădire expertizată cu risc I grad seismic”. Am continuat să consider riscul seismic drept ceva abstract, ce nu își avea rostul în ritualul săptămânal. 1977 era un episod istoric, de familie chiar, prin desele istorisiri ale părinților și bunicilor mei. Ulterior aveam să aflu că noi, oamenii, nu prea estimăm bine riscul. Studiile (1) arată că în astfel de situații ne bazăm pe emoții, mai mult decât pe argumente. De fapt, ne este greu să creăm o legătură emoțională cu un eveniment înfricoșător, mai ales dacă șansele ca acesta să aibă loc nu sunt imediate.

În București există 675 clădiri expertizate, dintre care 183 de pericol public (2) încadrate în clasa I sau II de risc seismic. Numărul persoanelor care locuiesc în ele nu este relevat de statistici, dar va fi relevat de proiectul Alert. Dacă lipsa de reacție imediată a indivizilor poate fi parțial explicată de psihologie, nu același raționament se poate aplica în cazul sectorului public. De fapt, una dintre preocupările principale ale politicilor publice urbane a fost și este adresarea efectelor negative ale proximității. Spre exemplu, faptul că Guvernul României a prioritizat (3) și implementat consolidarea seismică pentru clădirile publice (școli, spitale), reflectă demersul de a diminua efectul negativ al unui potențial cutremur în locurile cu o densitate de persoane ridicată.

Rămân însă descoperite imobilele individuale sau de locuire colectivă. În cazul unui cutremur acestea nu vor cauza victime doar în rândul celor ce și-au asumat un risc implicit locuind acolo, ci se vor prăbuși peste alți trecători. Acest cost resimțit de societate, și nu strict de agentul economic (proprietar/ chiriaș) ce a optat să „consume” din bunul (imobilul) respectiv, readuce discuția despre conștientizarea riscului seismic la nivelul politicilor publice (urbane). Iar opțiunile de elaborare a politicilor publice urbane dedicate se încadrează în două categorii principale: inginerie și/sau economie.

Abordarea axată pe inginerie oferă de cele mai multe ori o soluție fizică la problema respectivă, precum tehnici de construcție ce pot menține clădirile relativ ușoare și flexibile (4). Abordările bazate pe economie se concentrează pe stimulente ce pot schimba comportamentul agenților economici, stimulente ce includ reglementări (urbanistice, de construcție), taxe, subvenții. Bulina roșie semnifică de fapt incapacitatea sectorului public de a asigura implementarea unui standard de siguranță al clădirilor. Nu deschid discuția despre utilizarea acestor expertizări pentru specula imobiliară a unor terenuri și imobile localizate în zonele cu valoare imobiliară ridicată din București, este un aspect abordat în alte capitole. Stimulentele oferite în acest moment de către municipalitatea Bucureștiului nu conduc la acțiuni. În 2015, doar 20 de imobile (5) au fost propuse spre consolidare, iar la un an și jumătate distanță de la această aprobare niciuna dintre aceste clădiri nu este consolidată. Chiar și în cazul imobilelor ce se califică în procesul de consolidare, decizia despre firmele ce pot fi contractate pentru efectuarea lucrărilor de consolidare aparține tot municipalității, fapt ce descurajează unele asociații de proprietari. Procesul de decizie colectivă pentru ca o asociație de proprietari să aplice la un program de consolidare este în imponderabilitatea drepturilor individuale conferite de legea condominiului (Legea 230/2007 Legea asociațiilor de proprietari, actualizată 2016) și, din nou, percepția distorsionată asupra riscului seismic.

Clădirea din Speranţei 24 nu mai e azi marcată cu bulină. Clădirea se află însă pe lista imobilelor încadrate în clasa I de risc seismic și este un pericol public. Gândirea, și apoi implementarea, unor stimulente reale pentru consolidarea stocului de locuințe existent e posibil să fie procese la fel de lungi și ignorate ca și până acum, însă modul în care fiecare dintre noi alege să se implice în procesul decizional din asociația de proprietari din care face parte poate fi rapid influențat. Rămâne să convocăm ședințe, să aducem subiectul pe ordinea noastră de zi și să începem negocierea despre cine va plăti lucrările de consolidare.

Articol realizat de: Anamaria Vrabie și publicat în volumul „București. Orașul Vulnerabil”, ca parte a proiectului Seismic Alert. Cartea a fost realizată cu sprijinul MKBT: Make Better și a OAR (Ordinul Arhitecților din România).

Notele articolului sunt disponibile aici.

Proiectul Seismic Alert, dedicat conștientizării riscului seismic în București, continuă în 2017 cu sprijinul:

Imprimir

Clădiri istorice, vulnerabilitate și consolidare

În București, cetățeanul a fost obișnuit să fie un utilizator pasiv de arhitectură, fără drepturi (opțiuni, critică…), fără obligații (întreținere, reparații…). Locuința încă se rezumă la spațiul interior, privat, amenajat după gustul și posibilitățile fiecăruia, spațiile și instalațiile comune, dar și structura de rezistență fiind neglijate. Statul intervenea, și încă este așteptat o facă, în locul proprietarilor. Răspunderea și obligațiile cetățeanului care posedă o locuință rămân pe hârtie, iar aceștia nu le cunosc și/sau înțeleg. Efectele le observăm în oraș, în special în zonele cu vechime mare: fond istoric construit extrem de degradat, vulnerabil.

Raluca-Munteanu-Clădiri-istorice-vulnerabilitate-consolidare-web

Locuirea în clădiri istorice este expresia gradului de cultură urbană, conștiință civică și sentiment al identității locale. Pentru orașul București, traumele postbelice sunt departe de a fi vindecate și se adâncesc prin ignoranța locuitorilor și a administrației.

Un rol important în alegerea unei soluții adecvate, îl au arhitecții. Arhitectul este cel care mediază între cerințele fiecărei părți − a proprietarilor care doresc anumite lucruri, a inginerilor care trebuie să verifice soluțiile de consolidare asftel încât să respecte regulamentele și să fie sigure, dar și cele ale societății, care are nevoie să-și protejeze patrimoniul și identitatea culturală. Din păcate educația arhitecților este lacunară în privința intervențiilor pe clădiri existente, iar soluțiile utilizate sunt în mare majoritate intervenții agresive și brutale: eviscerarea interiorului și reconstrucția cu tehnici moderne în spatele a unor fragmente de fațadă, demolare și reconstrucție parțială cu falsificarea decorației de fațadă… În acest sens un instrument bun, pentru diversificarea soluțiilor și adecvarea lor la specificul clădirilor și nevoile societății, este programul de dezvoltare profesională continuă al arhitecților pe care îl derulează Ordinul Arhitecților din România. Acest program se dezvoltă atât în funcție de cerințele arhitecților, dar și ale societății.

Clădirile și țesutul istoric construiesc un peisaj cultural, unic pentru fiecare localitate, care determină specificul localității. Generații variate de construcții coexistă și realizează o imagine diversă, dar unică față de orice alt oraș. Zonele istorice au regim special de protecție menite să conserve specificul (arhitectură, densitate, organizare spațială…), dar eșuează în a transpune protecția în practică. Un efect vizibil este cel al blocajelor birocratice și al deteriorării accelerate a clădirilor lipsite de o minimă întreținere. Din cauza vulnerabilității orașului, fondul construit din București este relativ recent, față de alte orașe precum Sibiu, Cluj, Brașov, Iași… Clădirile în cea mai mare parte datează abia de la sfârșitul secolului al XIX-lea, cu excepția bisericilor, fapt care nu scade din valoarea orașului.

Arhitectural, clădirile din zonele istorice sunt diverse: cu decorații eclectice, în stil neoromânesc, moderniste… Lipsa unor regulamente stabile și dezvoltarea industriei construcțiilor a contribuit la diversificarea acestui peisaj urban, încă în continuă transformare. Structural însă există două categorii principale de clădiri: din zidărie de cărămidă cu planșee de lemn, respectiv, din zidărie de cărămidă cu planșee și stâlpi de beton armat. Apariția betonului armat în perioada interbelică a avut ca efect creșterea regimului de înălțime și dezvoltarea de geometrii complexe (asimetrii, goluri mari, console, retrageri succesive la ultimele etaje…). Structurile fără beton armat, cu planșeele de lemn sunt mai elastice și preiau mișcările seismice cu deformări mai mici, cu condiția să fie în stare bună și fără degradări fizice ale materialelor (lemn putred, zidării cu probleme de umiditate…). Structurile cu beton armat au rigiditate mai mare, care rezistă bine șocurilor seismice, dar, repetate, se acumulează și produc degradări ireversibile. De aceea, toate tipurile de structură au nevoie de verificare și întreținere permanentă.

Vulnerabilitatea clădirilor istorice vine din faptul că acestea au experimentat deja seismele majore ale secolului al XX-lea, materialele consumând din capacitatea portantă în urmă șocurilor suferite, iar lipsa de întreținere favorizează degradări fizice ale materialelor.

Consolidarea este o soluție de intervenție necesară pentru punerea în siguranță a structurilor, care nu exclude întreținerea permanentă (reparații curente, verificare de echipamente, degradări…). Soluțiile de consolidare sunt diverse și se adaptează la tipurile de spații, la cerințele proprietarilor, la degradările existente și evident la buget. Foarte important de reținut pentru toți proprietarii: nu există o soluție tip pentru consolidare! Există principii și sisteme, care se adaptează la situația particulară a fiecărei clădiri, se verifică prin teste și calcule de rezistență care justifică soluția, iar soluția se detaliază în funcție de particularitățile clădirii.

Sistemele cele mai uzuale sunt: întărirea elementelor structurale existente, care se realizează cel mai adesea prin îmbrăcarea („cămășuirea”) pereților cu plase înglobate în mortar. Plasele sunt de oțel, dar pot fi și din materiale compozite, iar mortarul este cel mai adesea din beton, dar poate fi și de var (există produse speciale pe bază de var folosite pentru consolidarea zidăriilor de cărămidă). În această situație se înlocuiesc complet tencuiala și finisajele pereților și nu poate fi aplicată în cazul clădirilor cu decorație valoroasă (interioară sau exterioară); introducerea de elemente structurale noi, cel mai adesea din beton armat, dar pot fi și din metal sau lemn, pentru a prelua forțele seismice și a completa structura existentă mai slabă. Aceste intervenții reduc din spațiul interior și presupun intervenții destul de invazive, care însă pot fi adaptate pentru protejarea elementelor decorative de valoare; izolarea seismică la bază, care presupune introducerea unor piese speciale la baza clădirii (în fundații sau subsol) care amortizează mișcarea seismică și împiedică transmiterea ei la etajele superioare. Este cea mai puțin invazivă soluție și nu afectează arhitectura clădirii și suprafețele interioare existente.

Foarte important de menționat este că o clădire nu este singură în oraș și deteriorarea ei afectează nu doar pe locuitorii ei, ci pune în pericol și vecinii, și strada. Întreținerea este similară cu programele de verificare periodică și reparații pentru automobile și este obligația proprietarilor. În cazul în care revizia arată că siguranța clădirii este în pericol, trebuie o reparație − consolidare. O mașină avariată poate sta nemișcată și nu devine un pericol. O clădire însă este locuită, deci intervențiile necesare nu pot fi amânate. Abandonată, clădirea reprezintă, de asemenea, un pericol pentru vecinătăți, un disconfort pentru oraș și o pierdere economică (spațiile locuite sunt o valoare economică). Evacuarea și consolidarea impusă nu sunt soluții, ci doar puncte de a crea conflicte și nemulțumiri. Informarea corectă și deciziile comune cu proprietarii sunt de preferat.

Articol realizat de: Raluca Munteanu și publicat în volumul „București. Orașul Vulnerabil”, ca parte a proiectului Seismic Alert. Cartea a fost realizată cu sprijinul MKBT: Make Better și a OAR (Ordinul Arhitecților din România).

Proiectul Seismic Alert, dedicat conștientizării riscului seismic în București, continuă în 2017 cu sprijinul:

Imprimir

Bulina, între simbolică politică publică de prevenție și instrument de speculă imobiliară

În lipsa unui cutremur, bulina „de la primărie” e ceva abstract, cu impact exclusiv asupra prețului imobiliar. Atribuirea, sau nu, a unei buline ține de un domeniu de expertiză tehnică, foarte complexă, ne-accesibilă cetățeanului de rând. La momente de timp diferite, experți diferiți pot da verdicte diferite. Clădirii în care se află Teatrul Notarra, spre exemplu, i-a fost atribuită o bulină în urma unei expertize desfășurate în 1996/97. 20 de ani mai târziu, în urma unei alte expertize seismice plătită tot cu fonduri de la primărie un alt expert tehnic susține că în fapt bulina nu e meritată. Clădirea a fost astfel declasată, de la Clasa I de risc seismic la Clasa II de risc seismic. Teatrul, care primește mii de spectatori pe an, e în aceeași clădire cu alte 52 de apartamente din Bd. Magheru, principala arteră comercială din centrul orașului.

O politică publică de prevenție într-o speță în care starea de fapt e ușor de îndurat, ba chiar convenabilă din unele perspective, nu e simplă. Pentru unele grupuri, există avantaje din a purta bulină: se pot achiziționa sau închiria apartamente cu preț redus, se pot consolida proprietăți private cu fonduri publice.

Pentru alții, bulina poate fi un coșmar: persoane care locuiesc zi de zi în astfel de clădiri, cu teama-n sân de cutremur și care nu dețin posibilități materiale de a se muta în altă parte; sau proprietari ai unor spații comerciale în astfel de clădiri, pe care în urma noilor prevederi legale din toamna lui 2015 (1), nu le mai pot exploata. Chiar și aici, percepția riscului este diferită: risc asupra propriei vieți sau de daună materială

Interacțiunile cu asociațiile de proprietari, desfășurate în cadrul proiectului Alert, ne-au relevat multe spețe de speculă imobiliară (2). Pe scurt, un mecanism uzual este specularea prețului redus de achiziție al apartamentelor din clădiri cu bulină și recuperarea investiției prin închiriere către necunoscători. Bulina poate astfel să fie un element indus, pentru „a elibera” pe piață mai multe proprietăți, la prețuri convenabile. Și specularea prețului redus de achiziție al apartamentelor, urmat de accesarea de fonduri publice de consolidare pare să fi fost un scenariu dezirabil, dat fiind că unele proprietăți cu bulină se află în locuri cu mare potențial de valorificare imobiliară. Un alt mecanism este beneficierea de chirii pentru funcțiuni comerciale sub prețul pieței, pe motiv de risc seismic. Persoanele aflate în vulnerabilitate nu ar fi chiriașii, în sine, cât angajații și clienții acestora. La demontarea acestei scheme au contribuit noile prevederi legale care restricționează activitățile comerciale în clădiri cu risc seismic, menționate mai sus. Însă, unde e voință, se găsesc soluții. Deja, unele spații comerciale în care au fost suspendate peste noapte activități, acum găzduiesc alți comercianți chiriași.

Toate aceste mecanisme de piață – unde cumpărătorii speculează situații de vulnerabilitate în ofertanți – ar trebui să indice că intervențiile și acțiunile publice în mitigarea riscului seismic nu ar trebui să se refere doar la fonduri pentru consolidare. Pare că tot ce se face acum e greșit: se alocă fonduri puține, nici acelea, puține cum sunt, nu se cheltuiesc, există multiple procese pe rol între beneficiari ai programului de consolidare și primărie. Programul este defectuos, și ca abordare, și ca volum al implementării și ca impact. Anii trec, problemele rămân, ba chiar cresc în amploare.

În esență, avem de-a face cu

1. piața imobiliară rezidențială (în termeni de economie urbană)

2. politica de locuire la nivel local (în termeni de politică urbană).

Cea din urmă e aproape nonexistentă. Piețele imobiliare sunt în general caracterizate de multe imperfecțiuni și situații de eșec. Există dezechilibre în relațiile de putere între cei care dezvoltă sau dețin, spre comercializare, locuințe și cei care au nevoie de locuințe. Asimetria informației e un eșec comun al acestei piețe: unele persoane dețin mai multe date și cunoștințe pe care le folosc în interesul propriu, față de alte persoane care nu au educația, expunerea sau capacitatea de a accesa aceleași cunoștințe. Plus că va exista întotdeauna o categorie de persoane ale căror venituri nu sunt suficiente pentru a accesa o locuință sigură și adecvată nevoilor lor, și pentru care e nevoie de sprijin public în furnizarea de locuințe la preț (de cumpărare sau închiriere) subvenționat.

În contextul tuturor acestor eșecuri și deficiențe ce necesită a fi corectate, riscul seismic adaugă o provocare în plus politicii de locuire locală: siguranța locuinței, în anticiparea unui hazard natural pentru care doar data producerii este impredictibilă, însă scenariul producerii este iminent.

Așadar, problema locuirii sub risc seismic nu ar trebui să se transpună exclusiv într-un program de consolidare a clădirilor. Dacă înțelegem problema în ansamblul ei, cauzele și efectele acesteia, sunt multe alte fronturi pe care ar trebui intervenit: sistem de informare a chiriașilor și limitare a riscului la care se expun atunci când aleg o locuință spre închiriere, programe de capacitare a asociațiilor de proprietari pentru a putea mobiliza și gestiona acțiuni colective, sprijin pentru eliminarea blocajelor în care se află unele proprietăți din condominii (eg. proprietar necunoscut/în litigiu/plecat din țară sau dezinteresat), sprijin pentru relocare a celor aflați în risc către locuințe sigure, și doar apoi cofinanțare diferențiată pentru consolidarea clădirilor, în funcție de nivelul de venit al proprietarilor.

Articol realizat de: Marina Neagu și publicat în volumul „București. Orașul Vulnerabil”, ca parte a proiectului Seismic Alert. Cartea a fost realizată cu sprijinul MKBT: Make Better și a OAR (Ordinul Arhitecților din România).

Notele articolului sunt disponibile aici.

Proiectul Seismic Alert, dedicat conștientizării riscului seismic în București, continuă în 2017 cu sprijinul:

Imprimir

Kilometrul Zero al Capitalei − de la Agonie la Extaz?

„Și, vă costă mult întreținerea aici?” a întrebat antropologul în devenire într-un „teren” declarat în jurul kilometrului zero al capitalei București. „Lemnele? Da, costă, cam la 2000 lei pe iarnă.” A venit răspunsul sec. Ochii mari și privirea neîncrezătoare au dus dialogul mai departe: „Lemne? Adică faceți foc cu lemne?”. „Pai da domnișoara, cu lemne, că nu avem gaz aici. Știți cum e: kilometrul zero al capitalei, zero condiții”.

Așadar, într-o lume în care vorbim de digitizare și de cum putem conecta centrala termică la telefonul mobil pentru confortul personal, undeva în Centrul Bucureștiului încălzirea locuinței poate însemna și foc cu lemne. Este o adaptare la condițiile de mediu, o lupta de supraviețuire într-un context nefavorabil. O realitate mai mult sau mai puțin cunoscută, mai mult sau mai puțin acceptată. Dincolo de focul de lemne zace pericolul nevăzut al mișcărilor haotice ale plăcilor tectonice, așa numitul „cutremur”. Amenințarea unei expuneri evidente la catastrofă stă ascunsă în spatele unei buline roșii, dincolo de tencuiala scorojită, și trăiește în amintirea sunetului generat de dansul pereților pe muzica ultimului seism trăit în același loc: unde s-au născut copiii, s-a trăit tinerețea și-„o viață întreagă”. Și fiindcă s-a îmbrățișat cu seninătate acest „aici am trăit” se amână la infinit materializarea pericolului în dezastru: pereții aceștia dansează pe sunetul plăcilor tectonice, dar nu vor cădea niciodată, nu-și vor lua pauză și nu se vor prăbuși. Sunt investiți emoțional prin trăirea în simbioza: eu, locatarul, nu te părăsesc, tu, casa, îmi vei da acoperiș și vei memora ca-ntr-o bază de date digitală, suma tuturor momentelor esențiale ale vieții mele de locatar. Aici începe negocierea cu conștientizarea amenințării unui pericolului iminent: sub umbrela unui clasic refuz de acceptare a realității: „pereții ăștia n-au cum sa cadă, domnișoară”, în spatele unei aparente atitudini ignorate vis-à-vis de evenimentul cu caracter imprevizibil al mișcării seismice, stă cunoașterea măsurilor de protecție în aproape totalitatea lor. Dezastrul, „cronica unei morți anunțate”, determină comportamentul locatarilor: realitatea începe și se termină între acei pereți și adaptarea selectivă variază în funcție de vârsta și de timpul trăit în aceste condiții. Conexiunea cu riscul, fie el și cel seismic, are un punct de pornire în clasicul „nu mi se poate întâmplă mie” și se termină cu „am trăit destul, dacă așa va vrea Domnul, aici mă îngroapă”. Va să zică reacția în fața pericolului probabil, dar impredictibil din punct de vedere al localizării temporale, se îmbracă în presupusa
armură a ignoranței și folosește fatidicul „așa a fost scris” – invocarea acelui ceva, mai presus de Om, care decide și dispune: Divinitatea.

Pereții vizibil scorojiți din stradă ascund însă și apartamente utilate modern, cu aparatura hi-tec, cu centrală proprie și decorate în stilul Biedermeier sau cu puternice accente de boemii provensale. Riscul unui cataclism pălește așadar în fața unor geamuri înalte prin care pătrund lumina naturală și confortul vieții chic-boeme. Întâmplător, într-un periplu nebun în căutarea unui apartament în scopul declarat de a mă „așeza la casa mea”, am parcurs activ oferta vilelor interbelice. Am jucat cu riscul seismic deasupra capului căci e mult mai atractiv să vrei să locuiești pe o străduța veche din centru decât într-un bloc construit după 1977, undeva la 6 stații de autobuz și două schimbări de magistrale. Am cedat în fața riscului și m-am lecuit pentru o perioadă de a-mi face casa în casă cu bulina sau a mă declara proprietar. In fond, ce e așa plăcut în a plăti o viață întreagă pentru un loc care nu îți place sau stă să cadă? Dar am prieteni și cunoscuți care locuiesc sub această amenințare dintr-un întreg set de motive: de la „aveam nevoie de un loc rapid” – și au trecut vreo 4 ani de când locuința s-a transformat în „acasă”, la „liniștea cartierului” și „lumina din cameră” la „ies din casa și în 5 minute de mers pe jos sunt oriunde în Centru”. Așadar, factorul esențial îl reprezintă confortul personal, iar dacă aceasta se traduce prin proximitatea punctelor de interes sau atracție către vintage-ul atât de prezent în viața de zi cu zi, nu există chirie prea mare și nici bulină prea roșie.

Desigur, comportamentul în fața riscului este determinat de suma de credințe, valori sociale și culturale și de informație acumulate. Mary Douglas și Aaron Wildavsky au dezvoltat teoria culturală în baza căreia oamenii percep riscul și reacționează diferit la acesta, determinând astfel dezvoltarea unor structuri sociale cu grad de control și cooperare diferit. Ele co-există și sunt dependente, căci una fără cealaltă nu e posibil. Fie că vorbim de formele de guvernare, de ONG-uri, de piața (cea imobiliară în cazul nostru), de fataliști (mulți dintre locuitori) sau de autonomi – cei care nu aparțin niciunei grupări – toate își găsesc reprezentare în realitatea urbană amenințată din umbră de un seism. Riscul este așadar prezent și recunoscut de toate formele, iar pregătirea pentru și reacția în fața acestuia este reglementată de organismul cu cea mai mare formă de control. Sau cel mai vocal. Mary Douglas afirmă în „Puritate și Pericol”: „Pericolul poartă mai multe forme și este omniprezent. Acțiunea ar paraliza dacă omul ar trebui să adreseze toate riscurile posibile, anxietatea trebuie să fie selectivă.” Tot Douglas reușește să ne aducă aminte că, în timp, am făcut din risc un tabu. Argumentele despre risc sunt încărcate emoțional și politic, iar a vorbi despre acesta invariabil duce la acuzații.

Vezi harta clădirilor expertizate și încadrate în clase de risc seismic pe site-ul seismic-alert.ro

49-harta — Harta clădirilor expertizate și încadrate în clase de risc seismic – zona centrală a capitalei

Cu toate acestea, tratarea problemei aleatoriu, fără oferirea unor soluții viabile și palpabile, o atitudine indusă cel mai adesea de judecăți rațional-financiare, cărora componenta emoțională le lipsește cu desăvârșire se soldează, cel mai adesea, cu discuții post calamitate despre cum și cine a greșit, unde și când se putea face mai mult și mai bine. Altfel spus, putem alege să măturam superficial casa și să ascundem praful sub clasicul preș sau putem face o curățenie generală.

Locatarii kilometrului zero al Capitalei nu sunt doar captivii emoționalului, ci și ai legislației, ai locuințelor declarate insalubre sau ai confortului personal. Sistemul se dovedește însă incapabil de a desena și implementa soluții holistice care să deservească societății civile, locuitorilor de spații calamitate, oamenilor ca noi, de lângă noi, și într-un final: nouă. Însă, în bătălia de zi cu zi, sistemul încearcă să prioritizeze atât riscurile cât să jongleze cu nevoile curente, legate de șomaj, lipsa spațiilor verzi, a traficului sufocant, electrificare și multe altele, în detrimentul identificării unor soluții pe termen mediu și lung de minimizare a dezastrului ce poate fi produs în eventualitatea unui seism cu adevărat devastator. Pe de altă parte, locatarul alege non combatul cu sistemul, se satură de haos și de captivitatea legislativă, de lipsa de comunicare coerentă și de lipsa de transparență pe care o invocă în mod constant. Până acum nu l-a convins nimeni că sistemul are resurse suficiente și pentru o potențială soluție. Poate că succesul constă într-un parteneriat activ, în mutarea simbiozei de la locatar – spațiu locuit către locatar – municipalitate, acolo unde, la masa negocierii, se ascultă activ de ambele părți.

Reprezentarea locatarului însă, canalizarea lui înspre acea formă de organizare care să îi dea o voce suficient de puternică cât să îi permită un loc la masa discuțiilor lasă de dorit. Ar fi simplu să invocam diferențele de generație, cultură și cunoștințe, însă am cădea într-o generalizare ineficientă. Adevărul e undeva la mijloc, dar ar trebui să îl reprezinte atât pe locuitorul în tranzit, cât și pe proprietarul trecut de prima tinerețe. Atunci poate ne-am ancora în realitate în loc să visăm boem nostalgic la Bucureștiul care a fost sau care poate să devină, plasând acțiunea într-un viitor pe care îl percepem suficient de puternic cât să se rezolve singur.

Până atunci însă și până la următoarea mișcare telurică de amploare, până la următorul dans, poate și ultimul al pereților uzați, principala grijă va fi costul lemnului și apărarea de îngheț sau cafeaua de duminică, în Centru. Cutremurul poate mai așteaptă. Poate…

Articol realizat de: Ana Maria Ciovică și publicat în volumul „București. Orașul Vulnerabil”, ca parte a proiectului Seismic Alert. Cartea a fost realizată cu sprijinul MKBT: Make Better și a OAR (Ordinul Arhitecților din România).

Proiectul Seismic Alert, dedicat conștientizării riscului seismic în București, continuă în 2017 cu sprijinul:

Imprimir